• banii au fost dăruiţi de două surori din Brăila, stabilite în Bucureşti
• ele au aflat din cotidianul nostru povestea lui Cristi şi au dorit să îl ajute • în schimbul sumei donate, fetele au achiziţionat doi magneţi de frigider marca “AMdeco” • donaţii se pot face în continuare pe adresa redacţiei, Str. Mihai Eminescu, nr. 56 • fiecare gest contează!
Vestea că viaţa a fost nedreaptă cu Cristian Filip a ajuns şi la urechile a două surori din Brăila, stabilite în Bucureşti. Ele au aflat de povestea adolescentului din cotidianul nostru şi au dorit să îl ajute cu suma de 100 euro pentru ca acesta să îşi poată plăti tratamentul. În schimbul donaţiei, ele au achiziţionat doi magneţi de frigider de la Magazinul “AMdeco”. Donatoarele au ţinut să îi transmită multă sănătate lui Cristi.
Reamintim că reprezentanţii “AMdeco” s-au implicat în campania de strângere de fonduri pentru Cristi. Aceştia au strâns 440 lei din acţiunea demarată pe Facebook şi au adus mai multe produse personalizate la sediul redacţiei noastre. Cei care sunt interesaţi să cumpere un cadou pentru cineva drag şi să îl ajute în aceleaşi timp şi pe Cristi, pot veni la sediul nostru de pe str. Mihai Eminescu nr. 56.
Până acum s-au adunat din donaţiile făcute de voi direct la redacţie 6.450 lei şi 200 euro. Mulţumim tuturor celor care au demonstrat că sunt alături de Cristi şi au constribuit cu sume de bani pentru ca elevul model al Brăilei să se poată vindeca.
Tratamentul lui Cristi costă 23.500 euro, de aceea, facem apel la solidaritate şi invităm în continuare toţi brăilenii să fie alături de Cristi şi să contribuie cu orice sumă, cât de mică, la recuperarea sa. Fiecare gest contează!
Donaţii se pot face la sediul redacţiei “Obiectiv - Vocea Brăilei”, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, de luni până vineri, între orele 10.00-17.00. De asemenea, cei care vor să îl ajute pe “adolescentul de 10” o pot face direct în conturile Asociaţiei “Salvează o inimă”, ONG-ul care a fost alături de Cristi încă de la început. Conturile deschise sunt următoarele:
Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX
Cont EURO: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001
CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001
Pentru că Asociaţia “Salvează o inimă” susţine mulţi copii cu malformaţii grave care au nevoie de ajutor, vă rugăm să specificaţi numele “Cristian Filip” atunci când donaţi. De asemenea, pe platforma asociaţiei se pot face donaţii direct prin firmă sau prin serviciul PayPal (sumele încep de la 2 euro).
Orice detalii legate de cum puteţi dona bani, chiar direct de acasă, prin calculator, găsiţi pe adresa:
https://salveazaoinima.ro/campaigns/cristian-filip/
Noi îl putem ajuta să iasă învingător din lupta cu cancerul! Haideţi să nu rămânem indiferenţi şi să îl abandonăm acum, în cel mai cumplit moment al vieţii lui! Haideţi să luptăm pentru el şi să arătăm că se poate să fim solidari!
Implică-te şi donează! Cristi are nevoie de tine! URGENT!