Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Don Quijote la Capsa

"Niciodata nu sint mai interesanti oamenii decit in momentele de brusca schimbare politica", noteaza cu amar Mihail Sebastian, la 4 februarie, 1941 in "Jurnal". Implinise de citeva luni 33 de ani. De putina vreme si pentru el incepuse calvarul. Din 7 septembrie 1940 nu mai are voie sa publice, este "licentiat din serviciu", fiind evreu. Prietenii, marii sai prieteni Mircea, Emil si Eugen se rostuisera intr-un pre-exil occidental: o misiune culturala, o bursa, o misiune diplomatica... Intr-un Bucuresti ravasit de razboi Sebastian ramine singur. Nu-i mai ramine decit Jurnalul, rabojul lui poietic, literar, moral, istoric, chiar metafizic. In fiecare zi traita zace in pura virtualitate realitate literara cit pentru o replica la "Ulysse", de J.Joyce. Realitatea bate pe toate fronturile fictiunea.
Tot ce privise cu indiferenta, tot ce luase in derizoriu, devine acum esential. E adevarat, sensibilitatea lui e acum ulcerata, e umilit, marginalizat, saracit. Dar in tot raul e si o forma a binelui. Are Jurnalul, arma lui secreta in care noteaza totul sau aproape totul. "Jurnalul" devine o cutie de rezonanta in care anii razboiului vuiesc aspru ca marea in cochilii.
Cafeneaua literara si politica devine o reduta luata cu asalt si cucerita pe rind de tabere politice care reactioneaza in functie de comunicatele de front. In insemnarea din 9 noiembrie 1941 Sebastian remarca existenta unui "pendul psihologic, de o regularitate mecanica". Nimeni nu mai are spiritul independent. Oamenii sint pro sau contra. De cele mai multe ori tin partea invingatorilor. Bucurestiul a devenit scena unui imens teatru unde actori de nevoie, rareori de voie, isi joaca rolul vietii.
In jurnal Sebastian evoca in detaliu, cu multe amanunte pitoresti, adesea picante, unele chiar incredibile, un mare prieten, pe Camil Petrescu. Inainte de razboi Sebastian fusese un excelent analist al operei camilpetresciene. Cronicile sale evocau modernitatea romanelor si teatrului avind ca nucleu germinativ "drama inteligentei". In epoca, doar cronicile lui G.Calinescu mai sint atit de profunde. Sebastian are intuitii fine, corecte, scrise intr-o vreme cind Camil era fie ironizat, fie nu era luat in seama sau chiar confundat cu... Cezar Petrescu. Daca inainte de razboi Sebastian vede in Camil Petrescu o mare constiinta estetica, in "Jurnal" nu poate sa evoce decit un personaj pitoresc si controversat, un Don Quijote valah care vintura vremi fara sa le inteleaga.
Dintre marii colegi de generatie, Rebreanu, prudent, parasise literatura si sta mai mult la ferma sa de la Valea Mare. Arghezi, fript cu ciorba ("vorba"!) in primul razboi mondial, tace. Sadoveanu, dupa ce si-a vazut cartile arse, urca in munti, intr-o mare "bejenie". Doar Ion Barbu ramine stilp de cafenea in Bucuresti, dar nu se mai saluta de citiva ani cu Sebastian. Ii va spune citeva cuvinte de-abia dupa 23 august 1944. Totusi ei sint umbre moi pe pinza jurnalului. In prim-plan este indiscutabil Camil Petrescu.
In 1931, in cronica la primul roman, Sebastian nota: "Camil Petrescu aduce in viata o profunda pasiune pentru a intelege". Zece ani mai tirziu, acelasi Sebastian nota in Jurnalul sau de taina istoria neputintei lui Camil Petrescu de a trai lucid clipa. Pentru cine stie biografia lui Camil Petrescu, recunoaste ca in anii razboiului nu a creat mai nimic, doar discutabila lucrare "Doctrina substantei" si citeva incercari in teatru si proza. "Mi-e greu sa scriu despre Camil Petrescu" spusese cindva Sebastian. Acum, in Jurnal, dimpotriva, scrie usor, noteaza tot ce traieste la cafenea alaturi de marele sau prieten, si este socat, mirat sau chiar revoltat. Cind ii aude nazdravaniile politice debitate cu seninatate se teme "sa nu izbucneasca in ris". Cind prietenul percepe halucinant realul, Sebastian incrunta sprinceana: "ma intreb cu ingrijorare daca omul asta nu e nebun". Mirarile lui Sebastian sint indreptatite caci in primul razboi Camil fusese un erou. Scrisese despre soldatul roman din transee pagini de geniu. Pentru cititorul roman care fusese format la "scoala eroica" a lui Bolintineanu, Alecsandri si Cosbuc, cu versuri saltarete si cu razboi de mucava, Camil inseamna o schimbare de paradigma. Demitizeaza eroismul, evoca, primul la noi, spaima din transee, ravasirea fiintei.
Cind cei doi mari prieteni se intilnesc la cafenea sau in vreo redactie Sebastian este, de regula, ingrijorat, umilit sau obosit. Dar Camil este omul-spectacol. Mereu isi inveseleste si insenineaza prietenul. E "isteric", "amenintator", "tipa", "tuna", spune "enormitati". E instabil, incert in umori. Pretinde ca e strateg militar, stie mersul lumii. Sebastian noteaza in Jurnal cu nedisimulata voluptate "camilisme", unele demne de Urmuz. Daca ar fi ministru "ar ingropa toata Romania sub pamint - si pe urma sa mai pofteasca rusii sa ne bombardeze." Doreste sa plece de la directia Teatrului National "pentru a lua conducerea operatiilor tehnice de aparare antiaeriana. E convins ca singur el poate sa ne salveze de la un dezastru." Camil Petrescu parca a vazut ielele-n griu, la miez de noapte, pe luna plina, de Sinziene, si de atunci nu mai e intreg. Emite judecati paradoxale. Pretinde ca stie cum sa cucereasca Moscova dar... nu vrea sa-i spuna lui Hitler. E bintuit de vedenii politice, e vizionar, fantast, nestatornic. E sigur pe el, da impresia ca manevreaza certitudini. Gravitatea si siguranta il fac de fapt, comic. El e cel mai bun. Are solutii pentru orice problema. E, intr-un Bucuresti ignorant, simbolul omniscientei si omnipotentei. Cind aliatii dau semne de putere, va juca si el pe "cartea victoriei engleze, cind o sa fie absolut sigura". Dar astfel de momente alterneaza cu insemnari din care nu lipseste o unda caricaturala: "nimeni nu era mai dezorientat decit el, mai descompus de frica, mai isteric in clipele nedecise, mai catastrofic in prevederi". De autenticitatea marturiilor lui Sebastian nu avem nici un motiv de indoiala. Insemnarile sint seci, cu comentarii zgircite. Tot farmecul acestui portret, probabil cel mai pitoresc portret al jurnalului, e dat de mentionarea exacta a replicilor. Camil da zilnic un spectacol de personalitate. Cind Sebastian evidentiaza un vers din Paul Valery, Camil protesteaza: "nu e mai frumos decit versurile mele". Prin 1936 spunea nonsalant: "un singur scriitor este astazi capabil sa dea un roman mare - si acela sint eu”. Sa recunoastem, acum, dupa ce epoca este aproape complet explorata, chiar avea dreptate. Adesea e doar un copil bosumflat ca nu primeste ce isi doreste. "Mie nu mi se da niciodata nimic", se vaita el nemultumit ca nu i se da si lui o casa confiscata de la evrei. Si, culmea, spunea asta chiar bietului Sebastian... Era in martie 1941. Camil nici macar nu avea atunci nevoie de casa. In bombardamentele din 24 august 1944 casa ii va fi distrusa. Atunci nu mai cere nimanui nimic. In septembrie ’44, Camil Petrescu e "livid, inspaimintat. Mi-e mila de el. E sperios pina la descompunere. Ar vrea sa demonstreze, sa se justifice, sa se apere. El, bietul Camil, se disculpa. Asta a facut mereu, si sub Carol II, si sub legionari, si sub Antonescu; s-a disculpat". O luna mai tirziu ii citeste lui Sebastian "doua articole de adeziune la stinga.(...) Pe dracu! Pina la 23 august n-a avut timp sa le scrie?" Latura himerica a firii sale, imprumutata si marilor sale personaje Gelu, Andrei, George, Stefan, este dominanta. Dintre contemporanii cu care Camil Petrescu a impartit toata perioada interbelica numai Sebastian a prins aceasta dimensiune aproape ireala a firii sale. Adesea, dincolo de egotismul pastos, intilnim si cite o replica memorabila. La un prinz, ca o aluzie la o cunostinta feminina comuna, Camil ii spune lui Sebastian: "Si dumneata esti un Ladima!”. In aceste note nemiloase, crude, adesea rautacioase sa se ascunda cumva vreun resentiment fata de cel care fusese iubit actritei Leni Caler, cu care, in acea perioada Sebastian traia o poveste de amor? Sau e mai potrivita replica lui Sainte-Beuve despre Stendhal; a scris mai putin bine despre opera lui dupa ce a cunoscut indeaproape omul. "Daca l-ati fi cunoscut ca mine!...s-ar fi justificat marele critic"




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii