Avind in vedere faptul ca cele aratate de mine, cu privire la modul in care Palatul Copiilor din Braila a inteles sa restaureze mobilierul navei Borcea, clasata de noi in categoria juridica tezaur inca din 1999, s-au publicat fara consimtamintul meu, va rog sa aveti amabilitatea sa publicati rindurile de mai jos drept raspuns la opiniile exprimate de domnul viceprimar Lucian Tilea in numarul din 24 mai 2007 al cotidianului Obiectiv - Vocea Brailei in aceasta chestiune.
1. O restaurare a unui obiect clasat in categoria juridica tezaur nu se face dupa cite fonduri ai, ci dupa cite reclama proiectul de restaurare al obiectului respectiv (devizul de proiect).
2. Proiectul in cauza trebuie realizat de experti in domeniu.
3. Licitatia trebuia sa desemneze un adevarat restaurator (atestat MCC), nu un binevoitor care, dupa ce uita sa trateze lemnul pentru ignifugare, stropeste apoi materialul montat pe pereti cu vermorelul.
4. Modul de restaurare poate fi verificat de catre Comisia Nationala a Muzeelor si Colectiilor. Ea a fost instiintata la 14 mai a.c. de situatia navei Borcea.
5. Aceasta comisie, al carui presedinte sint, are in componenta sa experti in domeniul tehnic (subcomisia tehnica). Domnul viceprimar L. Tilea chiar daca este navalist nu se poate exprima in aceasta privinta; ii lipseste calitatea de expert in domeniul patrimoniului cultural national mobil (Ministerul Culturii si Cultelor), pe care o am eu si nu Domnia sa. Am intrat doar in Uniunea Europeana si primarii si viceprimarii nu mai au intotdeauna dreptate, indiferent de pregatirea lor profesionala, ca in epoca de trista amintire.
6. Teoria: cu bani putini putem face lucruri minunate si eficiente tine de vremuri pe care le cred apuse, la fel si limbajul clocotind de ura de clasa din anii '50 cu: "...unii care ar mai vrea sa puna gheara pe ea..." (pe nava).
7. In sfirsit domnul viceprimar Lucian Tilea este penibil, ca de obicei, atunci cind vrea sa ironizeze: "Nava Borcea nu este un exponat de bagat in muzeu..." (observati exprimarea eleganta). Nu, stimate domnule viceprimar, exista si muzee in aer liber. Sau n-ati auzit de ele? Cu atit mai mult o nava ca Borcea poate si trebuie sa intre in programe europene de anvergura si sa nu o folosim doar la ce stim ca a fost folosita pina acum.
Indiferent de ceea ce va dori sa observe sau sa raspunda domnul viceprimar, pot sa-l asigur ca am declansat procedurile prin care nava sa fie intii de toate corect si bine restaurata. La fel si in ceea ce priveste dreptul de administrare.
Prof. univ. dr. Ionel Cindea
Presedintele Comisiei Nationale a Muzeelor si Colectiilor