Domnu' Simionescu, permiteti-mi sa imi zic un sincer "La multi ani!" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Domnu' Simionescu, permiteti-mi sa imi zic un sincer "La multi ani!"

Nu am pretentia ca sint printre favoritii lui Aurel Simionescu, iar de tras de birnet sau de mers la femei gonflabile cu actualul primar nici nu poate fi vorba. Pe bune, cu Simi ma cunosc din ziare. Eu il stiu dupa declaratiile facute si iesirile publice pe care le-a avut de-a lungul timpului, iar Simi ma stie din textele pe care le-am scris in ultimii patru ani despre el. Altfel spus, sintem cunostinte vechi, dar nu ne cunoastem deloc. Asta nu reprezinta un argument solid pentru faptul ca domnu' primar Simionescu a evitat sa ma invite la ziua de nastere a dumnealui. A facut 53 de ani pe 9 decembrie (La multi ani, Simi! - cu juma de gura), a dat de mincat & baut pe 10 decembrie, iar pe mine m-a sarit de la portie. Nu, nu cred ca a fost un accident, o scapare, cum se zice. Desi nu il cunosc, dupa cum va ziceam, Simi imi pare un tip riguros, caruia nu ii scapa nimic. Universul lui are un punct de sprijin bine definit, la care el se raporteaza si atunci cind merge la toaleta. Simi nu lasa nimic la mina destinului, zici ca-i fabricat in Elvetia primarul asta educat la Scoala de Partid si de Stat, pentru a deveni un utc-ist de nadejde. Asa ca sa nu-mi spuna mie tov. Simi ca a uitat, ca a omis, ca s-a luat cu treaba, ca a avut prea multi invitati etc. Nu, dom'le, si-a pus ambitia de a ma lasa pe tusa, de a ma pune intr-o postura delicata fata de ceilalti invitati care au onorat invitatia.

Previziuni sumbre pentru Simi

Nu pentru mincare sau bautura ma duceam eu la aniversarea lui Simi. Am potol acasa, cit n-are Metro rafturi sa-si expuna mincarea. Cit despre bautura, uite-asa stau aliniate sticlele de uischi la mine acasa si nu ma ating de ele, pentru ca nu imi fac absolut deloc cu ochiul. Eu voiam sa merg la ziua lui Simi, pentru a-l cunoaste, pentru a discuta amical pe marginea unor teme care framinta lumea braileana si nu numai.
Consider ca mandatul domnului Simionescu a ajuns intr-o fundatura. A inceput in forta, cu biciurirea muncitorilor care hamaleau pe str. Regala si cu demararea lucrarilor la patinoar. Iata ca aceste doua obiective sint gata in proportie de 95%, iar intrebarea este ce se va intimpla in continuare. Nu de alta, dar mandatul de primar este mai mult lung, decit lat, iar numai cu doua obiective nu poti sa multumesti electoratul asta flamind de "mai bine".
Poate ca gresesc, dar il simt in corzi pe Simionescu. La sase luni de la preluarea mandatului, el da semne ca a terminat benzina. A bagat carbuni pina i-au iesit ochii pentru a termina Regala, iar acum parca ar trage un pic pe dreapta sa se odihneasca. O fi avind si alte obiective marete, nu zic nu, dar problema este daca mai are resurse sa le duca la capat. Tocmai de asta am vrut sa ajung eu la ziua lui de nastere, sa-i explic ce si cum trebuie sa procedeze, pentru a nu repeta greselile facute de predecesorul Cibu. Domnu' Simionescu, insa, nu m-a invitat (m-a dat la gara, cum se zice) si foarte rau a facut. Il anunt si pe aceasta cale ca colaborarea dintre noi a incetat inainte de a incepe, astfel ca de astazi fiecare este pe turta lui. Eu o sa-l critic in ziar, iar dumnealui va aparea cu poze in gazeta, asa cum s-a intimplat si pina acum. Deosebirea ar fi ca, de-acum incolo, realizarile vor fi mult mai putine la numar. Si toate astea pentru ca Simi s-a zgircit la o banala invitatie...

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro