Unul dintre pionierii presei sportive brăilene, Nicolae Costin, s-a stins din viaţă joi, 8 ianuarie, la vârsta de 85 de ani. A fost redactor la publicaţiile brăilene, "Înainte" şi "Libertatea", a fost fondator al singurului ziar de sport de pe plan local, "Sportul brăilean", şi a făcut parte din primul colectiv redacţional al cotidianului "Monitorul de Brăila". De asemenea, a avut articole publicate şi în ziarele centrale, "Prosport" şi "Gazeta Sporturilor". Ulterior, Nicolae Costin a mai fost redactor sportiv şi la alte publicaţii locale.
De câţiva ani renunţase la acestă activitate, însă a continuat să fie prezent la competiţiile sportive din Brăila, în special la meciurile echipei HC Dunărea sau la cele de pe Municipal unde evoluează CF Brăila.
Joi dimineaţă, însoţit de un nepot, a plecat de acasă pentru o scurtă plimbare. I s-a făcut rău şi nu s-a mai întors. În aceeaşi zi, trupul neînsufleţit a ajuns la morga Spitalului Judeţean pentru necropsie.
Luni, trupul neînsufleţit al ziaristului Nicolae Costin a fost depus la capela cimitirului Sfântul Constantin.
Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu o pot face şi astăzi până la ora 13.00 când este programată slujba religioasă de înhumare.
Dumnezeu să-l odihnească în pace !