Doliu în Egipt, după decapitarea a 21 de creştini | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doliu în Egipt, după decapitarea a 21 de creştini

Potrivit imaginilor postate pe Internet, bărbaţi îmbrăcaţi în combinezoane de culoare portocalie, similare celor purtate de ostaticii executaţi recent în Siria de către SI, sunt aliniaţi pe o plajă cu mâinile legate la spate, după care sunt decapitaţi.
Cei 21 de egipteni, care erau muncitori imigranţi, au fost răpiţi în oraşul Sirt, în nordul Libiei, aflat sub controlul grupărilor islamiste, pentru a răzbuna soarta femeilor musulmane "torturate şi ucise de către Biserica (Ortodoxă) Coptă din Egipt".
Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi, a convocat Consiliul Naţional de Apărare pentru a examina situaţia şi a decretat şapte zile de doliu naţional, menţionează mediafax.ro.
Casa Albă a condamnat decapitarea celor 21 de egipteni ca "demnă de dispreţ şi laşă" şi a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi Guvernului egiptean: "Această ucidere oarbă a unor persoane nevinovate este cea mai recentă dintr-o serie de acţiuni violente comise de către terorişti afiliaţi SI împotriva locuitorilor din regiune, inclusiv uciderea a zeci de militari egipteni în Sinai, care nu face decât să determine comunitatea internaţională să se unească împotriva SI".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro