Doi tineri au furat autoturisme "Dacia" şi le-au vândut la Remat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doi tineri au furat autoturisme "Dacia" şi le-au vândut la Remat

Doi tineri din Chiscani au ajuns în faţa instanţei după ce au sustras două autoturisme "Dacia", folosind chei potrivite, şi le-au dus la un centru remat pentru a le vinde. Ei au reuşit să ia 400 de lei pentru o maşină, însă, când să o vândă pe a doua, au fost săltaţi de poliţie.

Emilian Vrânceanu (de 22 de ani) şi Alin Marian Ion (21 de ani) au fost cercetaţi în stare de arest preventiv şi trimişi în judecată pentru furt calificat în formă continuată şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu permisul suspendat.

Astfel, în data de 20 octombrie, în jurul orei 22.30, un brăilean a reclamat la Poliţie, prin 112, faptul că persoane necunoscute i-au sustras un autoturism marca "Dacia 1310", parcat pe strada G-ral Praporgescu, prin folosirea de chei potrivite. În ziua următoare, partea vătămată a anunţat la Poliţie că şi-a văzut maşina staţionată la un centru remat din satul Albina. O zi mai târziu, lucrătorii centrului remat au sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că două persoane, care le aduseseră cu 2 zile înainte autoturismul aparţinând brăileanului reclamant, i-au contactat telefonic, propunându-le să le vândă o altă maşină. Când au venit la sediu cu maşina ce urma să fie vândută, inculpaţii au fost preluaţi de poliţişti.

Verificările efectuate au scos la iveală faptul că, în data de 20 octombrie, Emilian Vrânceanu şi Alin Ion, din comuna Chiscani, s-au întâlnit şi, pentru că nu aveau bani, s-au decis să meargă în municipiu pentru a sustrage maşini. Cei doi au confecţionat o cheie potrivită (leră) pentru a o folosi la deschiderea portierelor şi au pornit la atac. În jurul orei 19.00, hoţii au luat o maşină de ocazie şi au mers în municipiul Brăila, oprindu-se în staţia de la capătul liniei 4, pe Şoseaua Vizirului. Ei au stabilit ca Vrânceanu să meargă să fure un autoturism din zonă, în timp ce Ion s-a deplasat la centrul remat din Albina, unde cei doi urmau să se întâlnească pentru a valorifica maşina furată. După aproximativ 20 de minute, Vrânceanu a ajuns cu autoturismul furat în localitatea Albina. Hoţii s-au înţeles cu angajaţii centrului remat să încaseze pe maşină suma de 400 de lei, asta după ce Vrânceanu i-a asigurat că el este proprietarul maşinii. Ulterior, cei doi au împărţit banii încasaţi.

Pe data de 22 octombrie, inculpaţii au mers din nou în municipiu, însă, în prealabil, Vrânceanu a sunat la centrul remat şi a spus că va aduce o altă maşină. Angajatul de la remat aflase între timp că prima maşină adusă de tineri era furată, astfel că a sunat imediat la poliţie.În jurul orei 20.00, inculpaţii au ajuns în Brăila şi s-au oprit tot la capătul liniei 4, apoi au mers pe strada Mircea Vodă unde au ochit un autoturism bun de furat. Ion Alin a deschis portiera maşinii cu cheia confecţionată, în timp ce Vrânceanu a asigurat paza. Ion Alin s-a urcat la volan, deşi avea permisul de conducere suspendat şi a pornit spre centrul remat din Albina, în timp ce Vrânceanu s-a urcat într-un taxi, având aceeaşi destinaţie. Ajungând în Albina, hoţii au sustras bunurile din maşina furată şi le-au pus în taxi, spunându-i şoferului să-i aştepte, apoi au mers la centrul remat cu maşina. Aici inculpaţii erau aşteptaţi de mai mulţi angajaţi care i-au imobilizat şi i-au reţinut până la sosirea poliţiştilor. Hoţii s-au plâns că au fost agresaţi de angajaţi, însă nu au dorit să depună plângere. Au fost reţinuţi de poliţişti şi, ulterior, instanţa a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro