Procurorii din cadrul Parchetului Curţii de Apel Galaţi au dat soluţie de netrimitere în judecată faţă de doi ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Iulian Ştefan şi Ciprian Petre au fost cercetaţi pentru pentru purtare abuzivă, lipsire de libertate şi fals intelectual, însă procurorii au stabilit că nu au participat la comiterea infracţiunilor, acest lucru reieşind chiar din declaraţiile părţilor vătămate. Dosarul, în care mai sunt cercetaţi alţi 7 agenţi de poliţie şi şeful Jandarmeriei Brăila, se va întoarce acum, din nou, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. "Dosarul s-a soluţionat în ceea ce ne priveşte. Procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale (NUP) faţă de cei doi ofiţeri care atrag competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, ceilalţi fiind subofiţeri. În urma cercetărilor s-a stabilit că cei doi nu au participat la comiterea faptelor. S-a dat NUP faţă de ei pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, lipsire de libertate şi fals intelectual. Dosarul a fost declinat spre competenta soluţionare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila", a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel Galaţi, procuror Marcel Codiţă.
În acest dosar, procurorii au înregistrate trei cauze penale, respectiv plângerea motocicliştilor gălăţeni, care acuză că au fost bătuţi de şeful Jandarmeriei Brăila, dar şi plângerea şefului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, colonel Vasile Silion, care acuză că a fost agresat de unul dintre motociclişti. Cea de-a treia cauză este o sesizare din oficiu a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, ca urmare a articolelor apărute în presă.
Dosarul motocicliştilor care acuză că au fost agresaţi de şeful Jandarmeriei Brăila, la jumătatea lunii septembrie, a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi la începutul lunii trecute. Asta după ce procurorii brăileni au dispus declinarea, ţinând cont de calitatea unor persoane cercetate în cauză. "Infracţiunile au fost săvârşite şi de către lucrători de poliţie care fac parte din Corpul ofiţerilor de poliţie şi sunt organe de cercetare penală ale Poliţiei Judiciare şi se judecă în primă instanţă de către Curţile de Apel, situaţie în care şi cercetarea penală se efectuează de către Parchetele de pe lângă Curţile de Apel, conform prevederilor legale", a precizat atunci procuror Marinela Coşniţă, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
Acum, după ce procurorii gălăţeni şi-au făcut treaba din punct de vedere al competenţei, urmează ca procurorii brăileni să analizeze acuzaţiile la adresa celorlalte persoane implicate în dosar şi, în final, să decidă vinovăţia fiecăreia.
Comunitatea motocicliştilor din România a organizat la Brăila, în data de 26 septembrie, un marş de protest împotriva abuzurilor autorităţilor, la care au participat peste 200 de motociclişti şi mopedişti din mai multe judeţe ale ţării Motocicliştii sunt convinşi că procurorii brăileni vor lua o decizie corectă
Chiar dacă cei doi ofiţeri au fost scoşi nevinovaţi, iar dosarul va ajunge din nou la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, motocicliştii gălăţeni nu şi-au pierdut încrederea în Justiţie, fiind convinşi că li se va face dreptate. Motociclistul Grigore Turcu, cel care a stat trei zile în spital în urma loviturilor încasate, ne-a declarat că îi este indiferent dacă dosarul este judecat la Galaţi sau la Brăila, atâta timp cât procurorii îşi vor face treaba. El nu crede că se va încerca o muşamalizare a cazului, ţinând cont de "greutatea" persoanelor implicate, întrucât incidentul a fost mult prea grav. "Ştiam că dosarul este la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, încă nu ne-a anunţat nimeni că s-a luat o decizie aici şi că va ajunge din nou la Brăila. Oricum, cercetările o să dureze, cazul este destul de complicat. Nu cred că se pune problema muşamalizării acestuia, întrucât incidentul a fost mult prea grav şi s-a mediatizat foarte mult. În plus, suntem patru persoane, nu una singură. O să vedem ce se va întâmpla în continuare. Sunt convins că procurorii de la Brăila vor lua decizia corectă", ne-a declarat motociclistul.
Cei patru bikeri reclamă că au fost bătuţi, în ziua de 18 septembrie, de col. Silion, unul dintre fiii acestuia şi de karatistul Cornel Muşat, pentru că au refuzat să se dea din faţa maşinii pe care colonelul o conducea. La un semafor, după un schimb de replici, Silion le-ar fi pulverizat în faţă cu spray lacrimogen, unul dintre bikeri ripostând cu un pumn. Conflictul a continuat şi la următoarea intersecţie, unde Cornel Muşat le-ar fi blocat motocicliştilor calea şi le-a aplicat o "corecţie", până la sosirea echipajelor de poliţie. Gălăţenii au fost duşi la sediul Poliţiei Municipiului unde, spun ei, col. Silion şi unul dintre fiii săi i-au agresat, în final fiind şi amendaţi. A doua zi, şeful Jandarmeriei Brăila a depus plângere penală împotriva motociclistului care l-ar fi agresat deşi, culmea, în spital era la acea dată chiar cel pe care Silion îl acuza de lovire, adică "agresorul" şi nu "victima". Motociclistul Grigore Turcu a stat trei zile în spital în urma loviturilor încasate şi, după spitalizare, a avut nevoie de încă 4 zile de îngrijiri medicale. De cealaltă parte, col. Silion, cel care îl acuză pe Turcu că l-ar fi agresat, şi-a scos certificat medico-legal cu 7-8 zile de îngrijiri medicale. Motociclistul agresat a povestit că a fost bătut cu sălbăticie de colonelul Silion şi fiul acestuia, sub privirile poliţiştilor, fără ca vreunul din oamenii legii să intervină în apărarea sa.
Urmare a acestui incident, comunitatea motocicliştilor din România a decis să ia atitudine, organizând la Brăila, în data de 26 septembrie, un marş de protest împotriva abuzurilor autorităţilor, la care au participat peste 200 de motociclişti şi mopedişti din mai multe judeţe ale ţării.