Mergi la conţinutul principal

Doi minori din Baldovineşti au fost prinşi băuţi la volan

Teribilism sau inconştienţă, aşa poate fi caracterizată fapta unor tineri din satul Baldovineşti, comuna Vădeni, care se întorceau noaptea târziu de la discotecă, beţi, la volanul unui autoturism plin cu prieteni. Numai întâmplarea a făcut ca "aventura" lor să nu se transforme într-o tragedie.

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorul Gheorghe Constantinoiu, de la Parchetul de pe lângă Tribunal, în noaptea de 11/12 octombrie 2008, ora 2.30, o patrulă de poliţie a oprit pentru control Dacia cu numărul de înmatriculare BR-92-DMA, care se deplasa pe DC 10, dinspre Vădeni spre Brăila. La volan a fost identificat minorul George D, iar în Dacie mai erau două fete şi trei băieţi, printre care şi Ciprian Z. În timp ce poliţiştii făceau verificări în legătură cu suspectul George D., amicul acestuia, Ciprian, a urcat la volan şi a demarat în trombă, lăsându-i fără cuvinte pe oamenii legii. Puştiul a mers vreo 500 de metri, tot către Brăila, după care, din cauza nepriceperii şi a beţiei, a derapat şi s-a oprit în canalul de irigaţii de pe partea stângă a drumului. Poliţiştii au constat că ambii suspecţi sunt minori şi că, în consecinţă, au condus autoturismul fără a poseda permis corespunzător. Totodată, amândoi au fost găsiţi cu alcool în sânge, cu mult peste limita legală admisă. Minorii, care s-au pricopsit cu dosar penal, au declarat cu sinceritate că veneau de la discoteca din comuna Vădeni, unde consumaseră băuturi alcoolice. Caracterizându-i pe minorii cercetaţi penal, procurorul Cosntantinoiu precizează: "(...) Au dat dovadă de inconştienţă circulând cu autoturisme noaptea, fără să aibă cunoştinţe de conducere şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În plus, în autoturism se aflau şi alţi tineri".

Cazul se află în prezent în atenţia magistraţilor de la Judecătoria Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro