Doi minori au dispărut de acasă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doi minori au dispărut de acasă

Un minor de 16 ani şi-a făcut un obicei din a pleca de acasă, fără a le spune părinţilor unde merge. Poliţiştii sunt din nou pe urmele lui Mihail Amza, cel care a dispărut de la domiciliu şi luna trecută, fiind găsit în Gropeni, unde vroia să se angajeze la o stână. Pe lista dispăruţilor este şi o minoră de 14 ani, care obişnuieşte să frecventeze Piaţa Halelor.
Miercuri, la ora 10.30, Anghel A., de 44 de ani, din Brăila, a sesizat faptul că în ziua de 20 mai, în jurul orei 7.30, fiul său, Mihail Amza, a plecat în mod voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit. "Poliţiştii au stabilit că minorul a plecat de la domiciliu de mai multe ori, fără a anunţa familia, ultima dată fiind în ziua de 7 aprilie 2014, când a fost depistat în comuna Gropeni, declarând atunci că intenţionează să se angajeze ca îngrijitor de animale la stânele din zonă", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Adolescentul are înălţime 175 cm, constituţie atletică, faţă ovală, păr şaten, tuns scurt, greutate 65 kg, fără semne particulare. Acesta deţine un telefon mobil, nu are asupra sa actul de identitate şi nu suferă de boli psihice sau cronice.
În ziua de 18 aprilie, poliţiştii Biroului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi de dispariţia de la domiciliu a minorei Monica Bereandă, în vârstă de 14 ani, din Brăila. Familia a spus atunci că, de fapt, fata plecase de acasă din data de 31 martie. Pe 18 aprilie, minora a fost dată în urmărire la nivel naţional. Poliţiştii au efectuat cercetări şi investigaţii în teren şi au stabilit că dispăruta obişnuieşte să treacă frecvent prin zona Piaţa Halelor. Ea are înălţime 155 cm, corpolenţă slabă, ten alb, păr şaten, tuns scurt, ochi căprui, iar ca semn particular prezintă o aluniţă pe nas. La data plecării de la domiciliu purta bluză verde cu negru, bluză de trening albastră, pantaloni verzi, pantofi sport gri.
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea minorilor sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro