Doi italieni l-au lăsat pe Stancu fără păsărici | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doi italieni l-au lăsat pe Stancu fără păsărici

Să fie preocupate - ele, păsăricile -, doar să crească mari, să facă pulpa frumoasă, aşa cum îi place stăpânului. Nimic nu le-a lipsit păsăricilor. Au avut parte de aer curat, de peisaj mirific, de vecini prietenoşi şi bogaţi, adevărate celebrităţi în viaţă, care nu de puţine ori au apărut cu poză în ziarul Obiectiv. Căci când are interes la puicuţe, dl. Bunea Stancu ştie să fie galant, nu o mai bagă pe aia cu sămisugiciorapii. De exemplu, el nu s-a sfiit să le ducă pe păsărici la Blasova, să le rezolve pe toate, ca să zic aşa, din punct de vedere locativ. Un gest de o mare fineţe, de care doar gentelmanii adevăraţi sunt în stare.

E, şi taman când să profite şi dl. Bunea Stancu de păsăricile lui, să îşi recupereze investiţia adică, în scenă apar doi indivizi despre care lumea credea că sunt italiano vero, care îşi bat joc de păsărici în mai puţin de o săptămână. Dar ce zic eu că îşi bat joc, căci cei doi italieni le-au omorât pe capete, fără nicio remuşcare. Le-au împuşcat precum nişte criminali de război, lăsând Blasova în păsărica goală.

Normal că dl. Stancu nu putea lăsa problema aşa. Nu cred să fi dat mai mult de două telefoane până când cei doi italieni au fost prinşi de poliţişti, duşi la secţie şi interogaţi în legătură cu soarta păsăricilor. Habar nu am dacă italienii vor plăti pentru faptele lor reprobabile, dar ştiu sigur că Blasova d-lui Stancu este mai săracă cu 355 de păsărici din speciile fazan comun, raţa mare, becatina mică, găinuţa de baltă, ciocârlie de câmp, precum şi din speciile interzise a fi vânate: codabadura albă, fâşa roşiatică, presura şi ciocârlia de Bărăgan.

Ultima oră: Apropiaţii încearcă să îl consoleze pe dl. Bunea Stancu, care este devastat sufleteşte, spunându-i că pe lume mai sunt multe alte păsărici ce s-ar muta şi mâine la Blasova.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro