* braconierii au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră pe Braţul Vâlciu al Dunării * oamenii legii le-au întocmit dosar penal şi au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, barca din fibră cu motor, peştele şi unealta de pescuit
Braconieri prinşi în flagrant de poliţiştii de frontieră brăileni.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, comisar şef de poliţie Lazăr Denis Mihaela, la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au desfăşurat mai multe acţiuni "pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol". La un moment dat, aceştia i-au depistat pe doi bărbaţi, unul de 35, celălalt de 42 de ani, care pescuiau ilegal pe Braţul Vâlciu al Dunării, folosind o barcă din fibră, cu motor ataşat, şi o plasă de naylon, cu care prinseseră o cantitate apreciabilă de crap şi mreană.
"Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de «pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit» şi «deţinerea sau folosirea la pescuit, de către persoane neautorizate, a uneltelor de pescuit comercial». Ambarcaţiunea, motorul ataşat şi unealta de pescuit - bunuri în valoare de 5.000 de lei - au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar peştele a fost predat unei unităţi de profil, în vederea comercializării", precizează sursa citată.