Doi brăileni amendaţi cu 9.000 de lei pentru nerespectarea carantinei la domiciliu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doi brăileni amendaţi cu 9.000 de lei pentru nerespectarea carantinei la domiciliu

* cei doi au fost depistaţi weekendul trecut, în urma unor acţiuni ale Poliţiei

 

 

 

 

Doi brăileni din judeţ, pentru care fusese dispusă măsura carantinării la domiciliu, au primit, weekendul trecut, amenzi usturătoare.

Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila (IPJ), în zilele de vineri, 29 ianuarie, şi sâmbătă, 30 ianuarie 2021, în urma unor acţiuni întreprinse la nivelul judeţului, poliţiştii brăileni au depistat două persoane care nu respectau măsura carantinării care fusese dispusă anterior. Cei doi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă totală de 9.000 de lei, în baza prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19. Concomintent, oamenii legii lansează un nou avertisment pentru toţi cei care intenţionează să nu respecte carantina sau izolarea.

"Poliţiştii brăileni, împreună cu jandarmii, poliţiştii locali şi poliţiştii de frontieră, desfăşoară permanent acţiuni de verificare pe raza judeţului Brăila, privind modul de respectare a măsurii izolării sau carantinării la domiciliu de către cetăţeni. Atragem atenţia cetăţenilor să respecte măsurile de protecţie individuală şi interdicţiie impuse în această perioadă", precizează sursa citată.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro