• poliţiştii i-au amendat pe comercianţi şi le-au confiscat bunurile în valoare de 3.500 lei
Comerţ ilegal cu pilote. La data de 23 aprilie, în jurul orei 14.30, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică i-au depistat în zona unei pieţe din municipiu pe doi bărbaţi, unul de 23 de ani, din judeţul Botoşani şi celălalt de 32 de ani, din judeţul Iaşi. Aceştia efectuau acte de comerţ ambulant cu produse textile, fiind vorba despre mai multe pilote şi valuri de material textil.
Bărbaţii au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă, în valoare de 500 lei, conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Bunurile, în valoare totală de 3.500 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.