Doi ani de închisoare pentru individul care şi-a violat fiica | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doi ani de închisoare pentru individul care şi-a violat fiica

Individul din comuna Şuţeşti, care şi-a siluit fiica încadrată în grad de handicap accentuat, ori de câte ori a avut chef să îşi satisfacă poftele carnale, şi-a primit pedeapsa. Zilele trecute, Vasile Pintea a fost condamnat de Judecătoria Făurei la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de incest. Pedeapsa nu este însă definitivă, bărbatul declarând deja recurs. "Condamnă pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare", se precizează pe site-ul Judecătoriei Făurei.
Coşmarul tinerei de 22 de ani, din comuna Şuţeşti, fiica cu handicap a lui Vasile Pintea, a luat sfârşit în luna iunie. Luni la rând, fata a fost violată de propriul tată, care nu a ţinut cont de suferinţa provocată copilului său. În dimineaţa zilei de 18 iunie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului Vasile Pintea, pentru săvârşirea infracţiunii de incest, faptă prevăzută şi pedepsită de codul penal. Cererea a fost admisă de Judecătoria Făurei, instanţa de judecată dispunând emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpat, pe o perioadă de 30 de zile. În urma anchetei efectuate a rezultat faptul că în perioada ianuarie - mai 2013, bărbatul a întreţinut mai multe raporturi sexuale cu fiica sa, la domiciliul comun din localitatea Şuţeşti, victima fiind persoană încadrată cu grad de handicap accentuat. Violatorul a fost luat în vizor de poliţiştii de la Postul de Poliţie Comunal Şuţeşti, în data de 29 mai, care s-au sesizat din oficiu cu privire la infracţiunile comise de bărbat. Şi tatăl şi fiica sunt cunoscuţi cu handicap accentuat, fiica suferind de schizofrenie. După efectuarea cercetărilor, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de incest, violatorul ajungând în spatele gratiilor, iar fata la un centru de îngrijire.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro