Mergi la conţinutul principal

Doi şoferi ghinionişti

• un tânăr din Mircea Vodă conducea maşina căreia îi expirase numărul de înmatriculare, iar poliţiştii l-au prins • alt şofer s-a urcat la volan după ce băuse, dar nici el nu a trecut neobservat

 

Un şofer a avut ghinionul de a fi oprit de poliţişti la numai o zi după ce îi expirase numărul de înmatriculare al autoturismului. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Depistarea s-a făcut la data de 12 ianuarie, ora 04.10. Poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au identificat în trafic, pe strada Pietăţii, pe un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din comuna Mircea Vodă. El conducea autoturismul având numărul de înmatriculare provizoriu expirat din data de 11.01.2017.

În aceeaşi zi, de 12 ianuarie, ghinionul l-a urmărit şi pe un alt conducător auto. În jurul orei 18.00, poliţişti din cadrul Secţiei 1 de Poliţie Rurală Brăila au oprit pe raza comunei Romanu, un autoturism ce era condus de un localnic de 78 de ani. În urma testării cu aparatul etilotest a conducatorului auto, s-a stabilit că acesta avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0.42 mg/l, fiind condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru recoltarea de probe biologice de sânge.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro