• poliţiştii le-au întocmit suspecţilor dosar penal, iar cercetările au fost preluate de Biroul de Investigaţii Criminale
Tineri depistaţi cu boxuri şi bastoane telescopice în autoturism, în timpul raziilor din weekendul trecut.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în seara de 11 martie, la ora 21:15, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică şi de la Acţiuni Speciale au oprit pentru control un autoturism suspect care se deplasa pe şoseaua Buzăului şi în care se aflau patru persoane. “Poliţiştii au verificat interiorul maşinii şi au găsit, în cotiera de pe banchetă, două boxuri metalice care îi aparţineau conducătorului autoturismului. Toate persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Brăila, unde cercetările au fost preluate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale”, precizează sursa citată.
După declanşarea anchetei, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de port fără drept de obiecte periculoase, iar cele două boxuri au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 11/12 martie, la ora 00:20, poliţişti din cadrul Secţiei 1 de Poliţie Rurală Brăila au efectuat un control de rutină la un autoturism aflat în zona discotecii din localitatea Latinu şi au găsit în portbagaj un baston telescopic metalic, interzis de lege.
Poliţiştii au ridicat obiectul în vederea continuării cercetărilor şi i-au întocmit dosar penal proprietarului maşinii, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase.