* în noaptea de duminică spre luni, poliţiştii au oprit în trafic un brăilean de 63 de ani care conducea un vehicul având o îmbibaţie alcoolică în aerul expirat de 0,84 mg/l * acum are dosar penal şi a primit amendă pentru nerespectarea măsurilor de protecţie impuse pe linie Covid - 19 * un alt brăilean, tot de 63 de ani şi tot cu alcoolemie mare, a fost prins pe Calea Călăraşilor
Şoferi iubitori ai licorii lui Bachus, opriţi din drum de poliţişti. În noaptea de duminică spre luni, la ora 1.00, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic pe un bărbat de 63 de ani, în timp ce conducea un vehicul pe strada Rahova din municipiu. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,84 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
De asemenea, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 de lei, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Duminică după-amiază, la ora 17:15, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila l-au oprit pe un şofer de 63 de ani, care conducea un vehicul pe Calea Călăraşilor. Brăileanul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,07 mg/l. Acesta a fost condus la spital unde a refuzat recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal.