• Matei Grigore, de la Orizont 64, învingător în turneul jucătorilor de 10 ani • legitimat la Gloria Buzău, Cosmin Nedelcu s-a impus în turneul jucătorilor de până în 18 ani • Nedelcu s-a clasat pe locul al 5-lea în openul principal
În weekend-ul trecut, peste 200 de şahişti din ţară au participat la ediţia a IV-a a turneului de şah de la Slobozia, Cupa Satori Art Slobozia, printre ei şi trei brăileni, doi reprezentând clubul Orizont 64, Matei Grigore şi Cristian Dan, cel de-al treilea, Cosmin Nedelcu, legitimat la Gloria Buzău.
“Grigore Matei şi Cosmin Nedelcu au obţinut punctaje foarte bune la categoriile de vârstă la care au participat”, a ţinut să precizeze Ionel Balcan, cel care îi pregăteşte pe cei doi jucători.
La băieţi 10 ani s-a impus Matei Grigore, şahist pregătit la Orizont 64 Brăila de candidat maestru în şah, Ionel Balcan. Brăileanul a obţinut 5 puncte şi jumătate din 6 posibile şi a terminat turneul cu jumătate de punct mai mult decât ocupantul locului al doilea, performaţă care i-a asigurat şi un câştig elo de 33 puncte.
Matei Grigore l-a învins în prima rundă pe Alexandru Gherghişan din Tulcea, iar în runda a doua s-a impus în faţa unui reprezentant al clubului Gloria Buzău, Luca Crăciun. Şahistul de la Orizont 64 a remizat cu Miruna Mocanu din Tulcea, în runda a treia şi apoi a bifat alte trei victorii în partidele cu Mihai Savin (Genius Galaţi), Gabriel Vitan (Chindia Târgovişte) şi Andrei Cazan (Fiancheto Constanţa).
În openul principal, Cosmin Nedelcu, candidat maestru în şah, legitimat la clubul Gloria Buzău dar pregătit de Ionel Balcan, s-a clasat pe locul al cincilea, la openul principal, din 70 de participanţi. Nedelcu a acumulat 4 puncte şi jumătate din 6 posibile cu două victorii spectaculoase în compania unor jucători de şah cu elo peste 2100 puncte. Brăileanul a obţinut locul întâi la secţiunea jucători până în 18 ani, iar aceste rezultate i-au adus un plus de 25 de puncte elo.
Tot în turneul principal a mai participat un reprezentant al clubului Orizont 64, Cristian Dan, care în final a acumulat 4 puncte şi s-a clasat pe locurile 10-11, din 70 de participanţi.
Şahiştii brăileni au fost primit din partea organizatorilor din Slobozia cupe, medalii, diplome şi premii în bani.
“A fost un turneu bun pentru şahiştii brăileni, ei au avut adversari valoroşi şi au etalat un şah de calitate la acest open şi rezultatele s-au reflectat în locurile obţinute. Toţi merită felicitări în opinia mea', ne-a declarat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64 Brăila.