Doar cadrele didactice au aderat la "întreruperea voluntară a lucrului" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doar cadrele didactice au aderat la "întreruperea voluntară a lucrului"

* în schimb, funcţionarii publici din Finanţele locale au ales să nu oprească, totuşi, activitatea * apelul confederaţiilor sindicale nu şi-a găsit ecou nici în rândul personalului sanitar din Brăila

Cele cinci confederaţii sindicale din România au făcut apel pentru întreruperea voluntară a activităţii de către toţi angajaţii, între orele 12.00 şi 16.00, în ziua în care se desfăşoară şedinţa de Guvern. Ca urmare, şi în Brăila au fost bugetari care au întrerupt voluntar lucrul. Situaţia s-a înregistrat însă numai în sistemul de învăţământ, ceilalţi angajaţi la stat tratând cu indiferenţă apelul liderilor de sindicat.
"În şcoli, situaţia a fost ceva mai delicată, pentru că nu puteam să afectăm copiii. Am profitat de faptul că preşcolarii şi şcolarii mici sunt în vacanţă şi am chemat toţi elevii dimineaţa la şcoală. Au fost micşorate pauzele şi orele s-au terminat la 12.00. Astfel că întreruperea voluntară a lucrului pentru cadrele didactice aflate în activitate nu a afectat elevii", a explicat Valeriu Partene, preşedintele Sindicatului Învăţământ Brăila.
Cadrele didactice brăilene au aderat la măsurile propuse de sindicate cu mai mult entuziasm şi pentru că au aflat de decizia Curţii Constituţionale de a declara neconstituţională asumarea răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei.
Liderii sindicali consideră că întreruperea voluntară a lucrului în fiecare miercuri, când se presupune că este şedinţa de Guvern, este singura formă de protest care le-a mai rămas pentru a-şi demonstra dezacordul faţă de modul defectuos în care gestionează actualul premier activitatea.

Miercuri fără proteste la Finanţe

În schimb, funcţionarii publici din Finanţele locale au ales să nu oprească, totuşi, activitatea. "În adresa venită de la confederaţii se menţiona că rămâne la latitudinea membrilor de sindicat dacă participă sau nu la această mişcare de protest. În plan local, membrii de sindicat nu au fost, deocamdată, de acord cu această măsură", ne-a declarat Gheorghe Crăciun, liderul de sindicat din Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Brăila.

Asistentele şi medicii au spus "pas" grevei

Apelul confederaţiilor sindicale nu şi-a găsit ecou nici în rândul personalului sanitar din Brăila. Preşedintele sindicatului "Sanitas", Aurelia Chelariu, spune că în unităţile spitaliceşti s-a lucrat în mod normal, oamenii nefiind dispuşi să întrerupă lucrul ieri. "Eu le-am transmis oamenilor apelul confederaţiilor, dar colegii din sindicat au decis că nu pot întrerupe lucrul. Chiar de la ora 12.00 încep tratamentele, nu puteam lăsa bolnavii aşa. Noi, în sănătate, oricum am fi obligaţi să asigurăm o treime din personal, dar şi aşa lucrăm la cote de avarie, suntem puţini oameni. În judeţul Brăila, când unităţile sanitare se reorganizează, cum putem organiza grevă? Am anunţat şi Federaţia Sanitas despre decizia colegilor de la Brăila", a spus Chelariu. Liderul sindical a precizat că organizaţia pe care o reprezintă este de acord cu toate revendicările confederaţiilor, dar nu poate organiza acţiuni de protest constând în întreruperea activităţii, din cauza lipsei de personal. Nici medicii brăileni nu au dat curs apelului celor cinci confederaţii sindicale, activitatea lor desfăşurându-se normal. Preşedintele Camerei Federative a Medicilor Brăila, dr. Octavian Georgescu, care este şi liderul Cartel "Alfa" Brăila ne-a precizat că pe plan local nu a fost întreruptă activitatea între orele 12.00 şi 16.00 nici în secorul sanitar, nici în celelalte domenii de activitate care au sindicate afiliate la acestă confederaţie.
Confederaţia "Cartel Alfa", Blocul Naţional Sindical, CNSLR-Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Confederaţia Meridian au anunţat că sunt decise să continue acţiunile de protest faţă de măsurile Executivului, pe care le consideră absurde.
Cele cinci confederaţii au decis să ceară tuturor angajaţilor din România să întrerupă activitatea în fiecare miercuri, începând din 3 noiembrie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro