* din totalul de 305 candidați care au susținut examenul scris la titularizare, doar 123 pot fi angajați pe perioadă nedeterminată pentru că au reușit să obțină cel puțin nota 7 atât la scris, cât și la inspecția la clasă * alți 113 candidați vor fi suplinitori în anul școlar ce urmează * prof. Cătălin Stănică s-a numărat printre candidații din acest an la “Matematică”, reușind să obțină cea mai mare notă la această disciplină * deși este titular pe un post, acesta își dorește să aibă catedra sa la Colegiul “Murgoci” * a fost și o notă de 10, obținută de Adina Elisabeta Catrina
Rezultatele inițiale ale examenului de titularizare s-au afișat, iar notele sunt de la 1 până la 10. Da, au existat candidați care, la proba scrisă, nu au reușit să obțină mai mult de 1 și doar un singur cadru didactic a reușit să realizeze o lucrare impecabilă de nota 10. Din totalul de 391 de candidați admiși să susțină proba, 39 au absentat și 47 s-au retras în timpul examenului. La final, au fost predate și trimise către centrele de evaluare 305 lucrări. Cei care le-au corectat au anulat 2 dintre acestea, iar în rest au acordat 236 de note de promovare, adică peste 5. Totuși, în acest an se pot titulariza doar 123 de candidați care au reușit să obțină cel puțin nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă. Asta înseamnă că aceștia pot fi angajați pe perioadă nedeterminată, în timp ce ceilalți 113 candidați care au promovat examenul scris, iar media cu inspecția de la clasă este cuprinsă între 5 și 6,99 vor fi suplinitori. Așa cum spuneam, acestea sunt doar rezultatele inițiale. 60 dintre cei care au susținut examenul de titularizare au formulat contestații, iar rezultatele finale se vor afișa marți, 24 iulie.
Miercuri, pe 25 iulie, va avea loc prima ședință publică în care cei care au medii peste 7 pot opta pentru posturi pe perioadă nedeterminată, cu viabilitate de cel puțin 4 ani. O a doua ședință este programată pentru următoarea zi, 26 iulie. “Este o ședință publică la care participă doar cei din sistem care sunt titulari, dar au susținut examenul de titularizare și au obținut medie peste 7. Ei își pot alege pe perioadă nedeterminată orice post vacant indiferent de viabilitate”, ne-a explicat prof. Dan Gheorghiță, inspector școlar adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Brăila. “Și cei care au obținut note peste 5, dar obligatoriu 5 la ambele (probă scrisă și inspecție la clasă - n.r.) sunt promovați, doar că vor ocupa posturi pe perioadă determinată, iar pentru ceilalți care au obținut note sub 5 se va mai organiza la sfârșitul lunii august încă o testare pentru suplinitori calificați sau necalificați pe posturile care rămân după repartiții, după ședințele publice. Atunci, se pot înscrie și cei fără studii corespunzătoare postului”, a adăugat insp. Dan Gheorghiță.
Inspectorul Stănică, printre candidații cu note foarte mari
La ședința publică pentru posturi pe perioadă nedeterminată, indiferent de viabilitate, va participa și insp. Cătălin Stănică. Acesta s-a numărat printre candidații la titularizare din acest an, urmărind să obțină postul de la Colegiul Național “Gheorghe M. Murgoci”. Candidatul Stănică s-a descurcat foarte bine la proba scrisă, luând cea mai mare notă dintre cei care au susținut examenul la disciplina matematică: 9,75. La inspecția la clasă s-a descurcat excelent, dovadă fiind nota maximă - 10 - obținută, iar media între cele două probe este 9,81. Ceilalți au luat note sub 8,90 la scris. “Eu sunt pentru participarea la concurs, la orice vârstă și în orice moment. În fiecare an, eu am făcut pregătire cu colegii mei pentru titularizare, mai puțin în acest an. Subiectele nu au fost ieșite din comun, nu trebuia să predai nu știu câți ani ca să ai experiență să le rezolvi. E vorba despre matematică și atât. Trebuie să lucrezi la matematică mereu. Eu le urez succes în continuare celor care nu au reușit să obțină note mari, să nu renunțe și să mai încerce, pentru că examenele se dau în fiecare an. Trebuie să lucrezi subiectele care s-au dat în ultimii ani, pentru a ști la ce să te aștepți la examen. M-am pregătit ca orice candidat, nu te duci așa nepregătit”, ne-a declarat insp. Stănică.
“Îl felicit pe domnul Stănică pentru că a demonstrat că face parte dintr-o echipă de profesioniști!”, a ținut să-i transmită adjunctul Gheorghiță.
Prof. Cătălin Stănică a absolvit Facultatea de Matematică din cadrul Universității “Alexandru I. Cuza” din Iași, în 1998, iar în primul an de activitate a predat matematică la Liceul Energetic din Galați. În 1999, a dat concurs pentru titularizare și a ocupat postul de profesor de matematică la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Brăila. Din 1999 până în prezent a publicat mai multe culegeri și cărți de specialitate în colaborare cu alte cadre didactice și a “antrenat” copii pentru olimpiadele de matematică. Din 2007 și până în 2014, a ocupat mai multe funcții în inspectoratul Școlar, inclusiv cea de adjunct, după care timp de doi ani s-a întors la catedră. În 2016, a revenit la Inspectoratul Școlar.
Cele mai multe note la examen au fost cuprinse între 5 și 5,99
Revenind la notele obținute de candidați în acest an la proba scrisă, cele mai multe s-au situat între 5 și 5,99 - 70 la număr. Însă, odată adunate cu notele mult mai mari de la inspecția la clasă, mediile i-au dus pe candidați dincolo de nota 6. Apoi, foarte mulți dintre profesori au obținut la scris note între 7 și 7,99 - 66 mai exact. Au fost 5 note între 1 - 1,99, 13 note între 2 - 2,99, 22 între 3 - 3,99 și 27 între 4 - 4,99.
Alți 20 de candidați au reușit să facă lucrări de 9-9,99, iar o singură lucrare a fost impecabilă. Cea care a obținut nota 10 a susținut proba la disciplina “Limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii”. Potrivit site-ului IȘJ Brăila, ea se numește Adina Elisabeta Catrina și e singura care s-a titularizat cu medie maximă, ea obținând tot nota 10 și la inspecția la clasă. De precizat că la această disciplină au participat cei mai mulți candidați, 49, iar alți 43 s-au înscris la disciplina “Limba și literatura română”, unde cea mai mare notă a fost 9,30 și cea mai mică 2,30. La mare căutare a fost și disciplina “Limba și literatura română, elemente de pedagogie școlară și elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învățământul primar”. Aici, cea mai mare notă a fost 9,35, iar cea mai mică 2,40. Pentru celelalte discipline, numărul candidaților nu a sărit de 10, cu mici excepții la “Educație fizică și sport” - unde au fost 38 de candidați, “Istorie” - 11, “Engleză” - 17 și “Matematică” - 23.