Doar 176.000 de brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doar 176.000 de brăileni

Oficial, în judeţul Brăila locuiesc 316.652 persoane. Cel puţin asta spun cifrele, după finalizarea recensământului la nivelul judeţului nostru. Conform datelor postate pe site-ul Prefecturii Brăila, procesul de recenzare a locuinţelor şi persoanelor s-a finalizat în termen şi în proporţie de 100% în Brăila. Astfel, a reieşit că în judeţul Brăila există 132.248 de locuinţe ocupate de 316.652 persoane. Dintre acestea, municipiul Brăila a raportat un număr de 75.607 locuinţe ocupate de 176.004 persoane. Oraşul Făurei are 1.614 locuinţe şi 3.616 locuitori, oraşul Ianca - 4.188 locuinţe şi 10.163 locuitori, iar oraşul Însurăţei 2.389 locuinţe şi 6.639 de locuitori.
În ce priveşte cele 40 de comune, cele mai populate sunt Chiscani - 2.235 de locuinţe şi 5.372 locuitori, Viziru - 2.200 de locuinţe şi 5.754 locuitori, Tufeşti - 1.945 de locuinţe şi 5.161 locuitori, în vreme ce la polul opus se situează Frecăţei - cu 540 de locuinţe şi 1.336 de locuitori, Racoviţa cu 586 de locuinţe şi 1.142 de locuitori şi Surdila Greci cu 641 de locuinţe şi 1.554 de locuitori.
În ceea ce priveşte municipiul, s-a dovedit până la urmă că predicţiile primarului Aurel Simionescu, privind scăderea considerabilă a numărului populaţiei, s-au adeverit, în contextul în care cifra la care ne raportam până acum era de 212.000 de locuitori, iar la recensământ au ieşit cu 35.996 mai puţini.
"Se pare că până la urmă am ieşit chiar mai puţini decât am estimat eu. În fine, aceste date nu sunt tocmai concludente, pentru că mai e vorba şi de studenţi, care sunt plecaţi în alte judeţe, şi care nu figurează pe formularele noastre. Oricum, e vorba de un flux permanent. E mai complicat. Dar, în fine, avem un număr de plecare. Trebuie să vedem ce se mai întâmplă şi cum stăm exact şi ce înseamnă asta pentru viaţa administrativă şi politică a oraşului nostru", ne-a declarat primarul.

Amendată pentru că a refuzat să îşi dea datele

O femeie din Brăila a fost sancţionată, luni, pentru că a refuzat să îşi prezinte datele recenzorului. Acesta a sesizat fapta la Poliţie şi un echipaj s-a deplasat la faţa locului. Incidentul s-a petrecut într-un bloc situat pe Calea Galaţi. Poliţiştii au identificat-o pe femeie, iar aceasta a declarat că locuieşte fără forme legale la acea adresă, nefiind proprietara de drept a apartamentului şi refuză să prezinte recenzorului informaţiile necesare desfăşurării activităţii. După ce au efectuat cercetări, poliţiştii au sancţionat-o contravenţional cu amendă în valoare de 1.500 de lei, conform HG 1502/2009 (modificată), privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România, în anul 2011.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro