Cu câteva zile înaintea lansării, alături de foştii miniştri Nicolae Bănicioiu şi Daniel Constantin, a unei fundaţii aparent de natură economică, Victor Ponta a fost audiat, ieri, la DNA Oradea, în calitate de martor într-un dosar pe rolul acestui Parchet. Întrebat dacă este vorba despre dosarul Govor, fostul lider al PSD a spus: „Asta numai si numai domnul procuror vă poate comunica. Eu, ca martor, nu".
Mai multe fapte de şantaj
Numele lui Liviu Dragnea şi cel al lui Victor Ponta apar în referatul prin care procurorii DNA au cerut arestarea preventivă a lui Mircea Govor, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, în dosarul în care acesta este acuzat de mai multe fapt de şantaj, dar şi de folosirea influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Pe 17 decembrie, preşedintele PSD, Dragnea a dat o declaraţie de martor în acest dosar.
Potrivit aceluiaşi referat, în perioada august-octombrie 2013, Govor i-a cerut sprijin lui Dragnea, la acel moment preşedinte executiv al PSD, dar şi lui Andrei Dolineaschi, secretar general al partidului, pentru a controla deciziile persoanelor implicate în reorganizarea ANAF, în sensul impunerii persoanelor agreate în funcţiile de interes din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Satu Mare. În acelaşi document este menţionat şi numele fostului premier Victor Ponta, în legătură cu un caz al primarului PSD al comunei Odoreu, pe care Govor a încercat să îl constrângă pentru a interveni pe lângă membrii unei comisii de licitaţie cu privire la o lucrare finanţată din fonduri europene.