Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au solicitat, ieri, încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive a deputatului de Brăila Cristian Rizea într-un dosar de trafic de influenţă. Însoţit de ofiţerii de poliţie judiciară în baza unui mandat de aducere, PSD-istul a "vizitat", încă de dimineaţă, sediul DNA Bucureşti, pentru a fi audiat, fiind suspectat că ar fi intervenit la funcţionari din cadrul Regiei Autonome - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS), solicitând ulterior, în jur de 300.000 de euro pentru acest lucru. După trei ore de discuţii, parlamentarul brăilean a fost lăsat să plece acasă. La ieşirea din sediul DNA acesta a făcut o declaraţie extrem de scurtă pentru reprezentanţii presei centrale, fără a intra în detalii. "E vorba de o problemă mai veche, care s-a rezolvat acum şase ani din punct de vedere civil, iar acum o să o rezolv şi penal. Nu am făcut trafic de influenţă, nu am făcut absolut nimic. Nu există aşa ceva. Nu m-a luat nimeni, am fost invitat", a declarat Rizea, după cum citează portalul de ştiri Mediafax.
Ulterior, pe parcursul zilei, procurorii DNA au emis un comunicat de presă prin care au anunţat că solicită reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului PSD. "În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea şi referatul întocmit în cauză, în vederea sesizării ministrului Justiţiei pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive a deputatului Rizea Cristian, pentru săvârşirea infracţiunilor de: trafic de influenţă, spălarea banilor în formă continuată (două acte materiale) şi influenţarea declaraţiilor (două fapte)", se arată în cadrul comunicatului DNA. Trebuie subliniat că în ciuda apelurilor repetate ale redactorilor "Obiectiv - Vocea Brăilei", deputatul Colegiului 5 de Brăila Cristian Rizea nu a răspuns la telefon pentru a ne oferi un punct de vedere.
De ce este acuzat Rizea
Procurorii anticorupţie susţin că cererea lor de arestare vine pe fundalul punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de Cristian Rizea. Aceştia îl acuză pe deputat că în decembrie 2009 a intervenit pentru omul de afaceri Lucian Colţea, atât la nivelul RAPPS, cât şi al Primăriei Chiajna pentru urgentarea procedurilor în cazul unor retrocedări de teren. Serviciu pentru care ar fi solicitat suma de 300.000 euro. "La data de 2 decembrie 2009, potrivit unei înţelegeri anterioare, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colţea Lucian, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 200.000 euro, iar la câteva zile, la data de 6 decembrie 2009, a primit suma de 100.000 euro - în total 300.000 euro - pentru ca în schimb să intervină la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat şi Primăria comunei Chiajna, astfel încât Colţea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu Primăria comunei Chiajna. Pentru a disimula adevărata natură a provenienţei sumei de 300.000 euro, primită de deputatul Rizea Cristian ca obiect al traficului de influenţă, au fost întocmite patru contracte de împrumut false, cu caracter fictiv", susţin procurorii. De asemenea, aceştia mai precizează că în luna decembrie 2015, cunocând faptul că există o anchetă penală în derulare, Rizea a abordat doi martori, cărora le-a spus să nu relateze adevărul procurorilor, promiţându-le, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, că le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici. "Cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală. În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a inculpatului Colţea Lucian, cetăţean american, pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi spălare de bani în formă continuată (două acte materiale). Inculpatul Colţea Lucian este prezentat, la data de 2 martie 2016, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Inculpaţilor Rizea Cristian şi Colţea Lucian li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se mai arată în documentul emis de DNA. În concluzie, reţinerea şi arestarea lui Rizea va fi acum dezbătută în Camera Deputaţilor, care va trebui să hotărască dacă va da aviz favorabil sau nu cererii procurorilor.
Reamintim că la începutul lunii februarie, Cristian Rizea a fost suspendat pentru şase luni de zile din poziţia de preşedinte al organizaţiei PSD Sector 5 Bucureşti. Cu toate acestea, parlamentarul a anunţat că încă are intenţia de a candida la alegerile locale pentru fotoliul de primar al Sectorului 5.