DNA atrage atenţia asupra tergiversării dosarului Voiculescu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

DNA atrage atenţia asupra tergiversării dosarului Voiculescu

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că în dosarul ICA, în care este inculpat Dan Voiculescu, important este să se dea o soluţie, indiferent care, achitare sau condamnare, nu să intervină prescripţia răspunderii penale.
Kovesi a precizat că în acest dosar, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, faptele se vor prescrie în luna decembrie 2014. "Cred că aici trebuie să vă dea răspunsul cei care judecă acest dosar. Noi, ca procurori, putem participa doar la şedinţele de judecată. Ceea ce vă pot spune este că un dosar care a fost pe rolul instanţelor de judecată mai mult de şase ani este important să se soluţioneze printr-o hotărâre. Indiferent că este de condamnare, de achitare, important este să nu stăm şi să aşteptăm ca într-un dosar să intervină prescripţia răspunderii penale, pentru că atunci putem să fim suspicioşi cu privire la activitatea celor care trenează judecarea unui dosar aşteptând să intervină prescripţia. Este important să se dea o soluţie indiferent care este", a declarat Kovesi, la TVR 1, citat de agerpres.ro.
Dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care inculpat este şi Dan Voiculescu, a fost amânat din nou marţi, pentru 1 iulie, de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti.
Motivul amânării a fost faptul că doi dintre inculpaţi, Popa Corneliu şi Petre Alexandru, nu au avut avocaţi, astfel încât la termenul următor ei vor avea apărători din oficiu.

Magistratul care judecă dosarul lui Dan Voiculescu a cerut pensionarea

Magistratul Florică Duţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, care judecă dosarul în care Dan Voiculescu şi alte 12 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să îi admită pensionarea.
Reprezentanţii CSM au confirmat depunerea cererii de pensionare a judecătorului Florică Duţă şi au precizat că aceasta urmează să fie dezbătută într-o şedinţă viitoare, potrivit mediafax.ro.
Judecătorul Florică Duţă a menţionat şi la termenul de marţi al dosarului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare că urmează să se pensioneze.
Totodată, judecătorul Florică Duţă a rămas marţi în pronunţare şi urmează să decidă, împreună cu celălalat judecător din complet, dacă va dezbate până la final dosarul ICA sau dacă va scoate cauza de pe rol şi o va trimite spre repartizare aleatorie unui alt complet.

Şi judecătorul arestat se vrea pensionat

Şi judecătorul Stan Mustaţă, care a făcut parte din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care judecă dosarul ICA, a înaintat CSM, în 12 mai, o cerere de pensionare.
Analizarea cererii lui Stan Mustaţă a fost amânată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii până la soluţionarea definitivă a dosarului în care magistratul este acuzat că ar fi cerut şi primit bani pentru soluţionarea favorabilă a mai multor dosare penale. Magistratul Stan Mustaţă a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă, alături de el fiind deferită justiţiei şi grefiera Mariana Curea, de la aceeaşi instanţă, ambii în stare de arest preventiv.
La termenul de marţi al dosarului ICA, în locul magistratului Stan Mustaţă a intrat judecătoarea Carmen Constanţa Balaci.
Preşedintele completului de judecată din dosarul privind privatizarea ICA, Florică Duţă, a anunţat că există o hotărâre a colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti prin care se stabileşte că dosarul trebuie trimis pentru repartizare aleatorie unui nou complet, dacă cel actual nu are aceeaşi componenţă ca cea stabilită de la bun început, respectiv judecătorii Duţă şi Stan Mustaţă.
Astfel, avocaţii inculpaţilor din dosarul ICA au cerut instanţei scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia pentru repartizare aleatorie unui nou complet de judecată.
Dan Voiculesu şi Sorin Pantiş au lipsit la termenul de marţi al procesului, iar pentru Voiculescu a răspuns un avocat din oficiu.

Amânare după amânare

La termenul din 13 mai, instanţa stabilise ca discuţiile în dosarul în care Dan Voiculescu şi alte 12 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind privatizarea ICA să continue în 10 iunie, iar completul de la Curtea de Apel Bucureşti, format după arestarea judecătorului Stan Mustaţă, să analizeze excepţiile invocate de avocaţi.
Curtea de Apel Bucureşti a decis să repună pe rol excepţiile invocate de către avocaţii inculpaţilor din dosarul privind privatizarea ICA, după ce preşedintele completului, judecătorul Stan Mustaţă, a fost suspendat din magistratură ca urmare a arestării preventive.
Judecătorul Stan Mustaţă trebuia să judece, în 29 aprilie , împreună cu Florică Duţă, apelurile formulate în dosarul în care Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi şi alte 11 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind modul de privatizare a ICA.
Cu câteva ore înainte de judecarea dosarului, Stan Mustaţă a fost ridicat şi dus la audieri la DNA, iar ulterior magistratul a fost reţinut, fiind acuzat de fapte de corupţie în schimbul unor soluţii favorabile în dosare. În 30 aprilie, judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, care i-ar fi fost complice, au fost arestaţi preventiv, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti.
La termenul din 15 aprilie, avocaţii au cerut ca decizia luată de prima instanţă, respectiv Tribunalul Bucureşti, prin care s-a respins restituirea dosarului la procurori, pentru refacerea urmăririi penale, să fie reanalizată de un judecător, în Camera Preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti.
De asemenea, avocaţii au formulat mai multe excepţii şi cereri, printre acestea fiind şi o solicitare de anulare a Hotărârii de Guvern 290/2002, prin care Institutul de Cercetări Alimentare a fost trecut din proprietatea statului în proprietate privată.
Completul de judecată, din care făcea parte şi Stan Mustaţă, trebuia să se pronunţe la termenul din 29 aprilie în cazul acestor excepţii, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat din cauza reţinerii judecătorului.

Proces din 2008

În 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Instanţa a constatat că a fost împlinit termenul de prescripţie specială şi a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de către procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest dosar.
Dan Voiculescu şi alte 12 persoane au fost trimişi în judecată în acest dosar la începutul lunii decembrie 2008.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro