Procurorul de şedinţă al DNA a cerut ieri pedeapsă cu executare pentru acuzaţiile care i se aduc lui Liviu Dragnea în dosarul "Referendumul". Omul legii nu a formulat un cuantum al pedepsei şi a spus că este atributul instanţei supreme să o stabilească.
"Considerăm că martori propuşi în apărare au discutat înainte de termen cu inculpatul pentru a cădea de acord ce să spună în instanţă", a explicat procurorul de şedinţă, cerând, de asemenea, şi aplicarea pedepsei complementare în cazul lui Liviu Dragnea, pe lângă pedeapsa cu executare. Potrivit spuselor sale, folosul necuvenit pe care îl urmărea Dragnea era îndeplinirea cvorumului la referendum.
Ajuns ieri Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), unde s-a judecat ultimul termen din dosarul "Referendumul", Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Liviu Dragnea, şi-a exprimat speranţa că va fi achitat. "Sper să fiu achitat, pentru că n-am găsit în rechizitoriu vreo probă prin care să se dovedească că aş fi făcut faptele pentru care am fost trimis în judecată", a afirmat Dragnea.
Influenţă şi autoritate
ICCJ a finalizat cercetarea judecătorească, astfel că ieri a ascultat pledoariile finale ale avocaţilor inculpaţilor din dosarul "Referendumul", în care Dragnea a fost trimis în judecată alături de peste 70 de persoane. Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală necuvenite pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea reprezentată de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale. În acest sens, potrivit procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot, scrie agerpres.ro.
Sistem informatic complex
"Ca un prim pas, Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar şi de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 şi 13 iulie 2012, destinate organizaţiilor judeţene de partid, respectiv preşedinţilor şi directorilor de campanie, dar şi primarilor din ţară ai acelui partid, adrese prin care, pentru obţinerea participării la vot a alegătorilor, în proporţie de 60%, li se solicita să ia măsuri incriminate de Legea nr. 3/2000 şi, de asemenea, să propună prefecţilor înfiinţarea de secţii de votare în staţiunile turistice, care nu sunt ele însele unităţi administrativ-teritoriale", arăta DNA. În paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine şi recomandări legate de stimularea participării cetăţenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii judeţeni de campanie/primarii/activiştii de partid, preciza DNA.