Anul şcolar 2016-2017 a reprezentat pentru Colegiul Tehnic “Costin D. Neniţescu”, o perioadă bogată în proiecte. Directorul Colegiului, prof. Muşat Angelica, a declarat că multe dintre proiecte se derulează în unitate din anii şcolari precedenţi.
“Pot spune că în cadrul colegiului nostru diversitatea în proiecte a devenit o tradiţie. Începând cu proiectele din prima parte a anului şcolar «Bucuriile toamnei», «Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei» şi continuând cu proiecte din a doua parte a anului şcolar «De Dragobete, iubeşte româneşte», «Semne de primăvară» sau «Asta-i datina străbună», şcoala noastră a colaborat cu şcoli gimnaziale şi mai multe licee din municipiu şi judeţ dar şi cu şcoli din alte judeţe, pentru că majoritatea proiectelor noastre sunt interjudeţene. Astfel, prin multitudinea de proiecte, dorim să creăm o colaborare trainică şi benefică în sistemul de învăţământ, supus multor schimbări de-a lungul timpului.
Prioritatea, ca de fiecare dată, în orice activitate şcolară sau extraşcolară, o reprezintă binenţeles elevii, pe care încercăm să îi antrenăm în cât mai multe proiecte tocmai pentru a-i determina să socializeze şi să colaboreze, ţinând cont de faptul că ei preferă mai mult comunicarea din mediul virtual.
Alte proiecte deosebit de atractive desfăşurate în cadrul şcolii noastre şi foarte apreciate de elevi au fost: «Măiestrie şi artă în gastronomie» , «Călător în timp», ,«Dăruind vei dobândi», ,«Omagiul pâinii», «Trimite poezia, sărbătoreşte francofonia», «Alege să fii consumator informat, consumator european», «Tentaţiile adolescenţei în consumul cu risc», «Să preţuim libertatea» sau «Pădurea, inima verde a planetei», proiecte la care elevii şcolii dar şi elevii din şcolile gimnaziale au participat cu foarte mare încântare”, a mai menţionat directorul unităţii, prof. Muşat Angelica.
Deopotrivă, directorul adjunct al colegiului, prof. dr. Săraru Violeta Valentina, ne-a declarat că în această perioadă în cadrul colegiului au loc etapele de înscriere a şcolii în Schema de granturi pentru licee- ROSE, unitatea şcolară fiind selectată pentru grant de nivel mare.
Aşa cum ne-a declarat directorul adjunct, acest proiect reprezintă un beneficiu extraordinar pentru Colegiul Tehnic ,, Costin D. Neniţescu”, prioritari fiind elevii. În cadrul proiectului vor avea loc activităţi remediale în vederea eliminării abandonului şcolar şi a creşterii promovabilităţii examenului de bacalaureat. Elevii vor beneficia de pregătiri suplimentare gratuite, de catering şi transport gratuit în perioada acestor activităţi. Tot în cadrul proiectului ROSE, în perioada celor 4 ani ai derulării, 2017-2021, vor avea loc şi o serie de activităţi extraşcolare dintre care putem menţiona: formarea unei echipe de dans , vizite la muzee dar şi excursii, toate în beneficiul elevilor.
Astfel, Colegiul Tehnic “Costin D. Neniţescu” îşi aşteaptă şi în acest an bobocii pentru a-i implica în multitudinea de proiecte, alături de colegii mai mari, obiectivul principal al colectivului şcolii fiind creşterea calităţii în învăţământul brăilean şi a atractivităţii activităţilor şcolare dar şi extraşcolare.