• un tânăr de 23 de ani, din Vădeni, care şi-a vărsat nervii pe autoturismul unei consătence, a fost luat la întrebări de poliţişti
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Comunal Vădeni l-au identificat pe un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Vădeni. Acesta este bănuit că, în noaptea de 13 spre 14 februarie, i-a distrus, în totalitate, unei localnice de 60 de ani, luneta din spate a autoturismului parcat în faţa locuinţei.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.