Disponibilizările nu pot afecta instituţiile de cultură înfiinţate de stat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Disponibilizările nu pot afecta instituţiile de cultură înfiinţate de stat

"Eu vreau să dau un semnal foarte sănătos şi foarte ferm în acelaşi timp. În primul rând, să se aplice ordonanţa în litera şi în spiritul ei. Şi, din acest punct de vedere, să nu se pună în aceeaşi oală instituţiile de spectacol care au fost înfiinţate prin decizii ale statului la nivel naţional cu instituţii de spectacol înfiinţate prin hotărâri ale Consiliilor Judeţene sau ale Consiliilor Locale. Acelea intră în analiză, potrivit ordonanţei - structuri de spectacol înfiinţate prin decizii ale Consiliului Local sau ale Consiliului Judeţean. De aceea, unele teatre din Bucureşti sau teatrul din Constanţa, filarmonica din Timişoara, teatrul german din Timişoara, filarmonica din Sibiu sau alte instituţii de acest fel care am văzut că fac obiectul dezbaterii publice nu sunt înfiinţate prin hotărâri ale Consiliilor Judeţene, ci sunt înfiinţate prin decizii ale statului înainte sau după 1989. Ele fac obiectul normativelor de personal stabilite de Ministerul Culturii şi ministrul de resort ştie acest lucru", a declarat premierul în legătură cu unele afirmaţii ale unor reprezentanţi ai autorităţilor locale că sunt obligaţi să concedieze, din cauza OUG 63, angajaţi ai mai multor instituţii de cultură, aflaţi în subordinea lor.

"Să nu disponibilizeze din cultură 30-40 la sută, ca să-i păstreze pe ceilalţi de la birouri", a avertizat Boc

Premierul Boc le-a cerut totodată şefilor de CJ şi primarilor să nu concedieze artiştii pentru a-i păstra pe cei din birouri, care nu fac nimic. "Vreau să le spun primarilor sau preşedinţilor de CJ să ştie că actul de cultură este un act la fel de important ca şi orice alt act material sau economic. Să nu facă disponibilizările din domeniile din care trebui să le facă pe seama numărului din cultură! Cu alte cuvinte, să nu disponibilizeze din cultură 30-40 la sută, ca să-i păstreze pe ceilalţi de la birouri, care stau şi nu fac nimic", a avertizat şeful Guvernului.
"Trebuie făcută o analiză obiectivă cu privire la serviciile pe care le au în subordine, inclusiv cele de cultură înfiinţate de către ei. Actul de cultură trebuie să fie tratat cu maximă responsabilitate pentru că este la fel de important ca orice alt act economic", a conchis Boc.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro