* un brăilean al cărui fiu de numai 15 ani a murit anul trecut de Paşte, după un incident produs în zona unui canal din Pisc, ne-a cerut ajutorul pentru a afla cum s-a produs decesul * deşi i s-a spus că este o moarte suspectă, băiatul având leziuni pe corp şi în zona capului, tatăl reclamă faptul că nu a mai primit niciun semn de la Poliţie * oficial, s-a stabilit că băiatul a murit înecat, însă tatăl său se declară convins că a fost sigur împins în apă de unul dintre cei cinci tineri care îl însoțeau * de la Poliţie ni s-a comunicat doar că ancheta este în curs
Moarte suspectă, înregistrată în urmă cu nouă luni, încă în anchetă la Poliţie. Un tată a ajuns la disperare, după ce şi-a pierdut fiul de numai 15 ani, în luna mai a anului trecut, chiar de Paşte, după un incident produs în zona unui canal de irigaţii din zona Pisc. Băiatul se afla acolo împreună cu cinci adolescenţi, iar tatăl său este convins că ar fi fost împins în apă, întrucât el nu ar fi intrat singur, pentru că nu ştia să înoate. Brăileanul Ionescu Georgel (foto), tatăl minorului care a murit, a transmis o sesizare la redacţie, pentru a cere ajutorul. El a spus că, deşi i s-a spus că este vorba despre o moarte suspectă, mai ales că băiatul prezenta leziuni pe corp şi în zona capului, nici până acum anchetatorii nu au luat legătura cu el pentru a-i comunica ce s-a întâmplat şi cine se face vinovat de moartea copilului său. “Mi-a murit băiatul, de Paşte anul trecut, îi fac acum pomana de nouă luni. Este vorba despre o moarte suspectă şi nu mi s-a dat niciun răspuns până acum de la poliţie. A fost prezentat articolul în presă, pe 2 mai. A doua zi de Paşti, băiatul meu care avea 15 ani şi câteva luni a murit, dar nimeni nu ne spune exact ce s-a întâmplat. El a plecat cu încă cinci băieţi afară să se joace, ei se duceau în parc sau în curtea şcolii. A doua zi de Paşte, pe data de 3 mai, el a murit, a mai trăit o zi la spital după incidentul de la canal. Copiii au plecat de la şcoală şi au mers la canal, jos aici la lipoveni, în zona Pisc. El nu intra în apă, nu ştia să înoate. S-au îmbrâncit cred, cineva l-a împins în apă, nu ştiu ce s-a întâmplat. A venit un cetăţean la mine şi m-a anunţat:«fiul dvs. a murit înecat». S-a întâmplat pe 2 mai, a mai trăit o zi la spital, iar pe 3 mai a murit. Nu mi-a mai dat nimeni niciun răspuns, de atâtea luni. Am certificatul de deces de pe 3 mai, dar el nu a murit numai înecat, că aşa îi făceau autopsia şi mi-l dădeau acasă. Dar când l-au adus la Morgă, pentru necropsie, el era vânăt pe piept şi pe partea stângă la cap. De asta mi s-a dat şi moarte suspectă, m-a trimis la Procuratură. Numai doi dintre cei cinci copii care au fost cu el au fost audiaţi de poliţişti, le-a luat câte o declaraţie şi atât. Băiatul meu avea 15 ani şi 10 luni, a murit în condiţii suspecte şi nu s-a mai stabilit nimic, adică nimeni nu ne-a mai căutat, de la poliţie, procuratură, să ne spună ce s-a întâmplat. De la Poliţie nu mi s-a dat niciun răspuns, de la Procuratură mi-a spus să îl înmormântez, după ce mi s-a dat hârtia aia de la Morgă, şi pe urmă mai stăm de vorbă. M-am dus după certificat constatator, dar ceea ce mi-a dat nu este certificatul constatator, apare doar accident, dar copilul avea vânătăi, lovituri, în certificatul constatator trebuia trecut. Nu am primit acest certificat. Nu că, gata, a trecut accident pentru a-l putea înmormânta, dar nu este accident. Vreau să ştiu ce s-a întâmplat şi de ce a murit copilul meu. La canalul de irigaţii din zona Pisc s-a întâmplat, dar Poliţia nu mai zice nimic, trebuie să facă o anchetă, dar durează atâta timp!? Eu îi fac pomeni copilului, dar nu ştiu cum a murit, tot aştept răspunsuri”, a spus, îndurerat, Georgel Ionescu, tatăl minorului decedat,
Tatăl ne-a pus la dispoziţie şi o copie a buletinului băiatului său, Nicolaie Ciprian, dar şi o copie de pe certificatul medical constatator al decesului, unde se arată drept cauză a decesului: stop cardiac sub proteză ventilatorie, encefalopatie hipoxică, asfixie mecanică - submersie (înec) în apă.
S-a menţionat în actul respectiv că a fost un accident, fără alte detalii.
În urma sesizării transmise redacţiei de către tatăl băiatului decedat, am trimis o solicitare către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, în care am arătat acuzaţiile aduse de Ionescu, tatăl băiatului, şi am întrebat care este stadiul anchetei în acest caz de moarte suspectă. Ni s-a spus doar că este o anchetă în curs: “La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila se află în lucru dosarul penal la care faceţi trimitere şi se efectuează în continuare cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, urmând ca la finalizarea acestora să fie înaintat unităţii de parchet cu propunere legală.
Vă precizăm faptul că în conformitate cu prevederile art. 285 CPP alin 2« procedura din cursul urmăririi penale este nepublică». Pentru mai multe informaţii va rugăm să vă adresați PJ Brăila, sub coordonarea căruia sunt efectuate cercetările în cadrul dosarului penal”.