Dispar tot mai mulţi bani din cutiile de valori ale BCR | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dispar tot mai mulţi bani din cutiile de valori ale BCR

Un bărbat a reclamat Poliţiei, ieri, dispariţia a 200.000 de euro dintr-o cutie de valori de la sucursala BCR din centrul Piteştiului, acesta fiind al cincilea caz înregistrat la această unitate bancară, cea mai mare sumă care ar fi dispărut fiind de 400.000 de euro.
Bărbatul a spus că avea depuşi 200.000 de euro într-o cutie de valori la sucursala BCRArgeş şi că, auzind de problemele apărute în ultimele zile, a decis să verifice dacă mai are banii.
El a constatat că banii lipsesc, motiv pentru care s-a adresat Poliţiei. "Avem patru plângeri, la al cincilea caz am fost solicitaţi prin 112 şi urmează să se depună şi plângere. Probabil că foarte mulţi depunători au văzut situaţia şi vor verifica şi azi (marţi - n.r.) dacă mai au banii. Avem un cerc de suspecţi în aceste cazuri. O să vedem despre ce e vorba", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu.
Vineri seară, un bărbat din Piteşti a reclamat Poliţiei că din cutia de valori depusă la sucursala BCR din centrul oraşului i-ar fi dispărut bani şi bijuterii în valoare de 500.000 de lei. Ulterior, fiul bărbatului declara că din cutia de valori au fost furaţi 130.000 de dolari şi 49.000 de lei, precum şi bijuterii din aur şi un ceas vechi de o sută de ani.
Luni, o familie din Argeş a reclamat Poliţiei dispariţia a 131.000 de euro din cutia de valori de la sucursala BCR din centrul Piteştiului. Păgubiţii spuneau că nu au mai mers la unitatea bancară de aproximativ un an, atunci când au făcut ultima depunere, şi că au decis să verifice cutia de valori după ce au văzut, la sfârşitul săptămânii, cazul bărbatului care a sesizat că i-ar fi fost furaţi bani şi bijuterii în valoare de 500.000 de lei.
Luni după-amiază, alte două familii au reclamat Poliţiei dispariţia unor mari sume de bani din cutia de valori a aceleiaşi bănci, fiind începute cercetări şi în aceste cazuri, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, Dănuţ Dinu.
Astfel, un bărbat a reclamat că i-au dispărut din cutia de valori a băncii 400.000 de euro, în timp ce o femeie a sesizat dispariatia din cutia de valori a 130.000 de euro.

Deocamdată, reclamanţii trebuie crezuţi pe cuvânt

Toţi cei cinci păgubiţi au spus că, dacă va fi necesar, se vor supune testului cu detectorul de minciuni, dat fiind faptul că sumele ori obiectele depozitate în cutiile de valori nu pot fi verificate de nimeni.
Într-un răspuns transmis la solicitarea Mediafax, reprezentanţii BCR spun că unitatea colaborează cu Poliţia şi a pus la dispoziţia anchetatorilor toate probele materiale şi înregistrările electronice "pentru stabilirea adevărului".
"Aşteptăm finalizarea anchetei, fără a exclude în acest moment nicio ipoteză în ceea ce priveşte veridicitatea faptelor reclamate", afirmau reprezentanţii BCR.
Potrivit acestora, BCR oferă serviciul de închiriere a casetelor de valori fără a solicita clienţilor declararea conţinutului acestora, clienţii fiind singurii care cunosc ce conţin şi cât valoreaza bunurile din casetele de valori.
"Configuratia sistemului de securitate face imposibil accesul neautorizat şi neînregistrat în camera de tezaur a casetelor de valori. Conform procedurii, casetele de valori pot fi deschise numai cu cheile unice de acces aflate în posesia clienţilor, după acţionarea, în prealabil, a unei alte chei unice aflate în posesia băncii. Conform aceleiaşi proceduri, clienţii nu sunt însoţiţi de personalul băncii în momentul deschiderii efective a casetelor de valori, astfel încât funcţionării bancii nu pot observa în niciun fel conţinutul casetelor de valori ale clienţilor", adăugau reprezentanţii BCR.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro