Mergi la conţinutul principal

A dispărut deputatul Rizea

E drept că nimeni nu i-a simţit lipsa lui Rizea până acum, cu excepţia a două babe din colegiul lui, cărora deputatul PSD Brăila le promisese că le aduce câte un sac de făină. Iată însă că au început să apară întrebări cu privire la soarta lui Rizea, primul semn dându-l în acest sens colegii lui de partid. Cristian Rizea nu a mai călcat în Brăila cam de când afară era vreme de plajă. De fapt nici atunci nu cred că a venit Rizea în Brăila, dar cică ar exista câţiva martori care l-au văzut pe deputat ieşind din sediul PSD. Şi dacă au văzut că la partid nu vine, ba nici în colegiul său nu merge să se facă că vorbeşte cu electoratul, pesediştii brăileni l-au căutat pe Rizea la parlament. Bă, te pomeneşti că o fi la muncă, şi-au zis în barbă colegii lui Rizea. La parlament, nimeni nu ştia cine naiba este Cristian Rizea. Cică e parlamentar sau care-i treaba cu el - au întrebat deputaţii care au fost chestionaţi în legătură cu dispărutul Rizea. În sfârşit, după câteva minute de uluială şi fraze aruncate anapoda, a venit cineva cu o idee sclipitoare: hai să-l căutăm pe Rizea în condică, să vedem dacă figurează ca parlamentar. S-au uitat în condica de la Camera Deputaţilor şi, într-adevăr, exista un nene pe nume Rizea, ales într-un colegiu rural din Brăila, la alegerile din noiembrie 2008. Foarte bine, atunci haideţi să ne uităm la prezenţă, să vedem când a venit ultima oară la muncă - a propus un pesedist brăilean plecat în capitală pe urmele lui Rizea. Nu mică le-a fost mirarea pesediştilor brăileni să afle că deputatul Rizea nu mai dăduse pe la locul său de muncă remunerat de cetăţeni, cam din luna septembrie. Practic, după terminarea vacanţei parlamentare de vară, Rizea a intrat în concediu. Un concediu aprobat chiar de el, pe banii fraierilor. Acum nu îşi face nimeni iluzii că dacă deputatul Rizea ar fi fost prezent în parlament, pentru a participa la şedinţele în plen, s-ar fi schimbat ceva în ţara asta, ori Brăila ar fi avut altă faţă. Nu, dar dacă tot nu a mai trecut pe la serviciu de aproape 5 luni de zile, mă gândesc că ar fi cazul ca Rizea să restituie indemnizaţiile de deputat (cam 60 de milioane de lei lunar net, fără a pune la socoteală şi sumele forfetare), pe motiv că nu merită să fie remunerat pentru că a ars gazul aiurea, naiba ştie pe unde, că nici poliţia nu i-a dat de urmă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro