Discoteci şi baruri luate cu asalt: peste 250 de persoane legitimate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Discoteci şi baruri luate cu asalt: peste 250 de persoane legitimate

la sfârşit de săptămână, poliţiştii au acţionat în locurile de distracţie pentru prevenirea faptelor cu violenţă • au fost verificate 36 de societăţi, legitimate 243 de persoane şi oprite în trafic 149 de autovehicule • amenzile au depăşit 40.000 lei • un tânăr a fost prins cu materiale pirotehnice în maşină

 

În week-end, poliţiştii au dat o raită prin discoteci, cluburi, baruri. Au fost legitimate sute de persoane şi s-au dat amenzi de peste 40.000 lei. S-a acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

Astfel, în perioada 15 - 17 martie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona pieţelor şi a unităţilor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a.

Pe timpul activităţilor, au fost verificate 36 de societăţi comerciale, legitimate 243 de persoane şi oprite în trafic 149 de autovehicule, 23 dintre şoferii acestora fiind testaţi cu aparatul etilotest. Poliţiştii au constatat 83 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 41.000 lei.

Dintre amenzile aplicate 49 au fost pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 27 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 5 la OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români şi 2 la alte acte normative”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Sâmbătă, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic pe un tânăr de 27 de ani din Brăila care conducea un vehicul pe raza municipiului.

S-a efectuat un control în interiorul vehiculului şi au fost depistate un număr de 77 materiale pirotehnice. Bunurile au fost confiscate, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere fără drept de materiale pirotehnice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro