Muzică, talent, perseverenţă, inspiraţie, pasiune. Sunt cuvinte cheie în viaţa tinerei Anca Neagu, care studiază muzica încă de la şapte ani. Până în clasa a opta a fost eleva Liceului de Artă Hariclea Darclee, apoi a urmat Liceul de Muzică Dinu Lipatti din Bucureşti, în prezent fiind studentă la Conservator. Prima ei pasiune a fost vioara, la care a început să cânte încă din clasele primare, însă pe atunci ea nu s-ar fi gândit că muzica va deveni într-adevăr drumul ei în viaţă. Pasiunea pentru muzică o moşteneşte de la mama ei, iar numeroasele premii şi burse pe care le-a primit sunt un vis împlinit pentru ea. "Cred că pasiunea pentru muzică am moştenit-o de la mama. Ea a făcut muzică în tinereţe, dar nu a continuat. Eu m-am bucurat de libertate şi sprijin din partea părinţilor, lucruri de care ea poate nu a avut parte atunci. Mama ne-a dat la liceul de artă şi pe mine, şi pe sora mea, dar ea a renunţat la sfârşitul gimnaziului". Anca a studiat cu seriozitate vioara, însă chiar din primii ani de şcoală a intrat într-o lume nouă, aceea a corului. Astfel, ea a participat la numeroase festivaluri şi concursuri şi a obţinut locuri fruntaşe la olimpiadele naţionale de la Timişoara şi Constanţa, fiind coristă în ansamblul "Valurile Dunării" condus de Mariana Niculescu şi mai apoi în cel al Liceului de Artă, sub îndrumarea Marianei Bute.
Pasiunea pentru muzică a îndreptat-o spre capitală
După terminarea gimnaziului, Anca a fost nevoită să decidă dacă drumul ei va fi tot muzica, însă răspunsurile pe care le căuta au venit de la sine, ea având să aleagă Liceul de muzică "Dinu Lipatti" din capitală. "În cadrul unei olimpiade de muzică ce a avut loc la Brăila şi unde mama a participat ca organizatoare, am auzit pentru prima dată corul Consonance, unde am vrut cu orice preţ să ajung. Mi-am luat inima în dinţi, le-am spus părinţilor ce vreau să fac şi mai apoi am dat examenul. Astfel m-am mutat la cămin în Bucureşti, ca să studiez muzica în continuare", povesteşte ea. Corul Consonance avea să-i deschidă multe porţi Ancăi, dovadă fiind numeroasele activităţi la care a participat, dar şi premiile obţinute. Coriştii de la Consonance au fost invitaţi nelipsiţi la concertele de Crăciun, au participat la festivalul "George Enescu", iar printre premiile dobândite se numără premiul I şi premiul special "Pasărea de aur" la Concursul internaţional coral în memoria maestrului Mednikarov, competiţie desfăşurată în Bulgaria, în 2007, şi două medalii de argint la Olimpiada Mondială Corală din 2008, precum şi alte diplome de recunoaştere din partea Germaniei. Această perioadă a fost una de maximă importanţă pentru Anca, acum descoperindu-şi talentul de dirijor, la doar 17 ani ea devenind dirijor secund în cadrul aceluiaşi cor condus de Lăcrămioara Pauliuc. "A fost un pas important pentru mine. Nu mă gândisem niciodată că aş fi putut ajunge dirijor, a trebuit să mă impun în faţa unor tineri de vârsta mea, dar a fost foarte bine, pentru că am început cu ce era mai greu. Atunci mi-am dat seama ce vreau să devin. Doamna dirijor Lăcrămioara Pauliuc m-a ajutat să mă dezvolt foarte mult", mărturiseşte Anca. De asemenea, tot în timpul liceului ea a ocupat un post de backing vocal, fiind membră a trio-ului "Melody" al Teatrului muzical " Constantin Tănase", unde a lucrat cu Alexandru Arşinel.
După dezamăgirea de la Conservator, Anca se redescoperă prin bursa din Franţa
După liceu, a reuşit să ocupe unul din cele trei locuri pentru dirijori scoase la concurs de Conservator, însă această reuşită i-a pus la îndoială alegerea. "Conservatorul nu a fost ce mi-am dorit. A fost un şoc: în liceu se preda mult mai bine. Simţeam că toată teoria pe care eram obligată să o învăţ nu îmi folosea la nimic. Am încercat să mă implic în mai multe activităţi, chiar am iniţiat şi dirijat corul AkVoices împreună cu un coleg de facultate, însă nu a ţinut mult. E destul de dificil să lucrezi cu persoane de vârsta ta", spune Anca. Prin urmare, ea a aplicat la o bursă de studii în Franţa şi a fost singura care a obţinut-o. "A fost cel mai bun lucru pe care puteam să-l fac. O parte din bursă era plătită, însă am avut nevoie de un ajutor material pe care părinţii nu mi-l puteau oferi. Asociaţia Culturală «Irina Satchi» şi firma Labrador Trade m-au ajutat enorm. Probabil fără acest ajutor nu aş fi mers la Lyon şi nu aş fi devenit ce sunt acum. Le mulţumesc pentru generozitate", mărturiseşte ea.
A studiat timp de un an la Lyon, unde s-a remarcat, atât prin talent, cât şi prin dorinţa de a învăţa. Acolo, ea a fost eleva celei mai mari dirijoare de cor din Franţa, Nicole Corti. Totodată, comparând cu sistemul românesc, Anca dezvăluie că "ce se face în România într-un an, acolo e concentrat într-o săptămână. De asemenea, acolo erau cursuri care se ţineau la comun cu studenţii din alţi ani, dar şi cursuri individuale, şi semi-individuale. Acolo am studiat mai mult decât materiile pe care le studiam acasă, am dirijat chiar şi muzică de film live. A fost foarte interesant, filmul mut rula, iar noi ne pliam pe mesajul transmis de film. În ţară, totul este bazat pe teorie, iar multe dintre persoanele cu care am lucrat la Conservator au o mentalitate fixă, nu sunt dispuse să vadă ideile elevilor. Iar eu nu vreau să devin un stereotip."
Un alt lucru care a uimit-o în Franţa a fost interesul oamenilor pentru cultură. "Oriunde întorceai capul vedeai fie reprezentaţii în aer liber, fie concerte. Iar lumea dă bani grei ca să vadă astfel de lucruri". Însă Nicole Corti nu i-a fost doar profesoară, ci şi sursă de inspiraţie, visul Ancăi fiind să aducă în România terapia prin muzică. "Nicole a fost mai mult decât profesoară. A fost un adevărat sprijin. M-a ajutat foarte mult... Când nu înţelegeam ceva, mergeam cu ceilalţi colegi acasă la dumneaei şi aprofundam. Lucrul care m-a marcat, însă, cu adevărat a fost modul în care descoperă muzica şi o reinventează. De la ea am preluat interesul pentru terapia prin muzică. În România, această idee este mai puţin cunoscută. Mi-aş dori să fiu eu o oarecare deschizătoare de drumuri".
Anca vrea să fie iniţiatoarea terapiei prin muzică în România
Pentru a putea înţelege terapia prin muzică, Anca s-a hotărât să studieze psihologia. În urma aplicaţiilor, ea a fost acceptată la cinci universităţi din Anglia, cea din Birmingham fiind preferata. Deşi vrea să urmeze psihologia, Anca nu va renunţa nici la dirijat, astfel că dacă va reuşi să plece, ea va încerca să îşi îngheţe anul la Conservator. Din păcate, astăzi este ultima zi de confirmare a locului din Anglia, iar Anca nu a strâns banii suficienţi. "Pentru a putea pleca am nevoie de 3.000 euro. 1.000 de euro îmi trebuie doar pentru obţinerea unui card de muncă: va fi absolut necesar să muncesc ca să mă pot întreţine. Nu o să renunţ, îmi place să mă consider un exemplu pentru cei care nu au suficiente posibilităţi. Banii sunt doar o scuză: dacă într-adevăr îţi doreşti, poţi găsi oameni binevoitori. Până acum am fost norocoasă, am întâlnit oameni care m-au ajutat şi sper că şi acum va fi cineva care să se uite spre mine". Deşi a fost pe punctul de a se da bătută înainte să plece în Franţa, ea e încrezătoare şi speră să se poată înscrie la cursurile ce încep în februarie.
