- brăileanul nostru va fi primul vaccinat din multinaționala românească pentru a da un exemplu angajaților * Sterian a ales să se vaccineze la Spitalul județean ca să dea un exemplu și brăilenilor
Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA, ca urmare a deciziei conducerii generale a companiei, a fost înregistrată în calitate de persoană juridică pentru grupa 2 de vaccinare împotriva COVID-19, categoria C4 – personal din sectorul economic vital, astfel cum este prevăzut în HG nr.1031/2020 privind aprobarea strategiei de vaccinare împotriva COVID 19 în România.
Astfel, Transgaz devine prima companie din sectorul energetic gazier care s-a înregistrat pentru vaccinare. Decizia este motivată de faptul că obiectul principal de activitate al companiei, transportul gazelor naturale, reprezintă serviciu public de interes național, vital pentru funcționarea în condiții de siguranță și securitate a tuturor sectoarelor din economia națională și pentru asigurarea alimentării cu gaze naturale a populației.
Directorul General al Transgaz SA, brăileanul Ion Sterian, va fi primul care se va
vaccina, în data de 18 ianuarie, pentru a oferi un exemplu către toți angajații companiei. Mai mult decât atât, Ion Sterian se va vaccina luni, la ora 19.00, la Spitalul Județean din Brăila. ”Am decis astfel pentru a fi un exemplu și a le da curaj și încredere brăilenilor mei”, ne-a declarat directorul general al Transgaz.
De altfel, potrivit unei centralizări preliminare, până în acest moment, aprox.70% din cei peste 4100 de angajați ai SNTGN Transgaz SA și-au declarat acordul pentru a fi vaccinați. “Transgaz, în calitate de operator de sistem pentru transportul gazelor naturale, este o companie strategică pentru România, pentru asigurarea siguranței în ceea ce privește alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor casnici și industriali. ~n acest context, a fost decizia firească să înregistrăm compania în etapa 2 a vaccinării, cea deschisă personalului din sectoarele economice vitale. Fiind conștient de responsabilitatea pe care o am în fața angajaților companiei, în calitate
de Director General, am dorit să fiu primul care se vaccinează, pentru a oferi un exemplu angajaților, pentru a contribui la creșterea încrederii acestora în campania de vaccinare și pentru a transmite un semnal clar că Transgaz își ia în serios obligațiile pe care le are față de societate și față de economie, așa cum a făcut-o de fiecare dată. Reamintesc cu acest prilej și faptul că, în preocuparea pentru protecția și securitatea sănătății salariaților și a familiilor acestora, Transgaz a fost de asemenea prima companie din sectorul gazier care a elaborat și implementat un Plan de măsuri concrete în acest scop. Am încredere în angajații companiei că vor dovedi și de această dată responsabilitate, așa cum au făcut mereu. Suntem la un procent bun de accept pentru vaccinare, aprox. 70% în acest moment, și mă aștept ca, atât prin exemplul propriu cât și prin intensificarea măsurilor interne de comunicare și informare în acest sens, acest procent să crească destul de repede”, a declarat într-un comunicat trimis presei, Ion Sterian.
SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) gaze naturale și asigură îndeplinirea în condiții de eficiență, transparență, siguranță, acces nediscriminatoriu și competitivitate a strategiei naționale privind transportul intern și internațional al gazelor naturale și dispecerizarea gazelor naturale, precum și cercetarea și proiectarea în domeniul specific activității sale, cu respectarea cerințelor legislației europene și naționale, a standardelor de calitate, performanță, mediu și dezvoltare durabilă.