Directorul abatorului de la Romanu, 5.000 lei amendă penală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Directorul abatorului de la Romanu, 5.000 lei amendă penală

Patronul abatorului de la Romanu, Mariean Ioniţă, director general al SC "Electiv Prod" SRL, a fost condamnat la 5.000 de lei amendă penală, pentru infracţiuni la Legea cecului (Legea nr. 59/1934). Pe parcursul urmăririi penale, patru dintre partenerii de afaceri ai lui Ioniţă s-au constituit părţi civile în procesul penal, solicitând peste 690.000 de lei despăgubiri (numai "Complexului de Creştere a Porcilor" SRL Brăila inculpatul îi datora peste şase miliarde de lei vechi). Cu toate acestea, Judecătoria Brăila a respins "cererile de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile, formulate de părţile civile".
SC "Complexul de Creştere a Porcilor" SRL Brăila şi reprezentanţii Parchetului au declarat apel împotriva sentinţei judecătoreşti, procesul având termen de judecată la sfârşitul acestei luni, la o instanţă superioară.

Îngropat în datorii din cauza situaţiei economice

Potrivit procurorilor, în anul 2003, Mariean Ioniţă şi soţia sa au înfiinţat SC "Electiv Prod" SRL, având ca principal obiect de activitate abatorizarea şi comercializarea porcinelor. Soţia inculpatului a fost desemnată administrator unic, iar acesta director comercial, însă de întreaga activitate a societăţii s-a ocupat Mariean Ioniţă.
Ani la rând, patronul abatorului de la Romanu a colaborat cu mai multe societăţi comerciale de creştere a porcilor şi nimeni nu s-a plâns. Numai în 2013, Ioniţă a încheiat şapte contracte cu SC "Complexul de Creştere a Porcilor" SRL, firmă patronată de Gheorghe Caruz, care i-a livrat, în perioada 4-20 iunie 2013, porcine în valoare de 633.258,60 lei. SC "Electiv Prod" SRL a achitat doar o mică parte din datorie, iar pentru suma restantă, de 610.612,12 lei, a emis 17 file cec, având ca termen de decontare 20 de zile de la data facturării.
Pe parcursul anchetei, inculpatul a declarat că s-a deplasat personal la omul de afaceri Gheorghe Caruz şi i-a spus că nu are în cont banii necesari achitării primei file cec (a cărei plată urma să se facă pe 24 iunie 2013) motivând că, la rândul său, nu încasase banii de la clienţi. Una câte una, filele cec au fost refuzate la plată, iar în august 2013 "Complexul de Creştere a Porcilor" a sesizat Parchetul.
Întrucât încasa cu mare greutate banii de pe piaţă, patronul abatorului de la Romanu a solicitat insolvenţa SC "Electiv Prod" SRL, în cadrul procedurii de reorganizare fiind depus un grafic de eşalonare a plăţilor, aprobat de judecătorul sindic. Procurorul care a supravegheat cercetările precizează: "Inculpatul a declarat că nu a avut intenţia de a înşela partenerii comerciali, întrucât funcţionează pe piaţă de circa 11 ani, timp în care a abatorizat peste 300.000 de porcine, însă actuala situaţie economică a generat disfuncţionalităţi care l-au împiedicat să-şi plătească datoriile".
În perioada 31 mai - 31 august 2013, firma lui Ioniţă a achiziţionat carburant în valoare de 19.875,55 lei de la SC "Rompetrol Downstream" SRL, în condiţiile în care cele două firme derulau afaceri din 2009. În momentul în care "Rompetrol" a introdus fila cec la plată, au fost decontaţi doar 1.633,06 lei, rămânând un rest neachitat de 18.242,49 lei, sumă cu care societatea s-a constituit parte civilă. S-au mai constituit părţi civile SC "Select Pig Logistic Cooperativa Agricolă", cu suma de 58.977,38 lei şi SC "SF TEX" SA Galaţi, cu 3.095,55 lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro