Demiterea! Acesta este avertismentul lansat ieri de către primarul Aurel Simionescu, supărat la culme pe directorii unităţilor de învăţământ din Brăila, care nici până la această dată nu s-au apucat de reabilitat şi igienizat, aşa cum se face înainte de începerea fiecărui an şcolar.
Simionescu a declarat că data de 15 septembrie va găsi unele şcoli, grădiniţe sau licee total nepregătite şi că va fi nemilos cu directorii respectivi: "Am fost până acum în 22 de unităţi de învăţământ, în unele nu am găsit directorul sau adjuncţii, aşa cum ar fi fost normal, ci terţe persoane, dar, mă rog, aşa se face la noi, iar despre patru unităţi pot spune sigur că vor intra nereabilitate în anul şcolar. Am avut discuţii peste discuţii cu directorii, cu Inspectoratul, dar nimic... Ei şi-au stabilit singuri programul de igienizare, nu m-am băgat eu peste ei, dar nimic... Aşadar, nici nu discut, directorii unităţilor nepregătite vor fi demişi!". Edilul-şef a mai adăugat că este deranjat şi de faptul că, deşi e vorba de nişte sume de bani importante, firme brăilene de profil nu s-au interesat să contracteze astfel de lucrări: "Am găsit în unele şcoli firme din Olt, Prahova, care au câştigat licitaţiile de pe SEAP... Foarte bine, dacă cele brăilene nu au fost în stare... Unde au fost firmele brăilene când s-au afişat aceste lucrări? Cum e posibil ca unei firme din Olt să îi renteze să facă lucrări la un liceu din Brăila, deşi îşi cazează oamenii aici, iar unei firme brăilene nu îi rentează... Sunt întrebări poate retorice... Noi ne străduim să aducem bani în Brăila, dar dacă cei care trebuie să lucreze nu o fac, o să vină alţii şi o să le ia locul", a mai adăugat Simionescu.
Primarul a mai făcut referire şi la un alt subiect delicat, şi anume datoriile pe care statul le are la firmele care lucrează pe programe guvernamentale. Acesta a precizat că Primăria Brăila, personal, nu are datorii, singura înregistrată fiind cea a Guvernului la reabilitarea Şcolii "Spiru Haret", din Barieră: "La lucrările derulate de Primărie, pe banii ei, nu sunt datorii. Singura e la «Spiru Haret», unde Guvernul nu a dat de câteva luni banii firmei respective. Deşi am făcut tot felul de discuţii, nu am rezolvat încă nimic".