Directorii care se gândesc la şpagă îşi vor pierde posturile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Directorii care se gândesc la şpagă îşi vor pierde posturile

Acum se lucrează la metodologiile de aplicare, iar pentru a clarifica unele aspecte am discutat cu inspectorul şcolar general Viorel Botea despre câteva dintre cele mai importante schimbări.

"Sistemul va da singur oamenii slabi afară"

- Profesorii se tem că odată cu aplicarea noii legi îşi vor pierde titularizarea şi vor fi la mâna directorului, care, dacă nu va primi şpagă, îi va da afară.
- Titularizarea rămâne, discuţiile privind pierderea ei sunt false. Nici un titular nu-şi va pierde postul prin aplicarea legii. Şi doamna secretar de stat Oana Badea a subliniat aceste lucruri când a venit la Brăila. În ceea ce priveşte cealaltă problemă, directorii vor muri pe mâna lor dacă se gândesc la şpagă, pentru că părinţii şi comunitatea au putere în Consiliul de Administraţie încât, dacă directorul nu este exemplu de corectitudine, nu va putea să facă nimic. Oricum, în maxim cinci ani sistemul se va curăţa de la sine, elegant. Sistemul va da singur oamenii slabi afară. Am semnale deja că unii directori şi primari ştiu că pe unii profesori nu-i mai vor. Pentru că beau, pentru că nu se comportă corect şi aşa mai departe.
- Directorul va putea să acorde şi stimulente?
- În unele judeţe se lucrează şi la aceste metodologii, astfel ca profesorii care lucrează să fie recompensaţi, aşa cum este prevăzut în lege. Termenul de realizare este 25 februarie. Eu nu spun că totul e lapte şi miere în Legea Educaţiei, dar, cu sprijinul nostru profesionist, poate deveni cea mai reformistă lege. Şi o veste bună, la 1 ianuarie 2012 corpul profesoral va reveni cu salariile de unde a plecat.
- Cum vedeţi problema transdisciplinarităţii?
- La ştiinţe, de exemplu, sub această denumire, se vor studia fizică, chimie, biologie. Noi până acum am mers pe sistemul sovietic şi am delimitat clar aceste obiecte, dar copiii trebuie să aibă o cultură generală foarte bună, pe care acum nu prea o au şi asta se vede. Cine doreşte performanţă la o anumită disciplină va avea posibilitatea să vină la liceele de elită, la Centrul de Excelenţă. Această transdisciplinaritate va forma oameni apţi pentru piaţa muncii.
- Cum vor fi examenele acestea transdisciplinare?
- Aceste examene se vor da aşa peste cinci, şase sau şapte ani. Până atunci se va realiza un curriculum adaptat. De exemplu, fizica, chimia, biologia se vor studia pe teme, la disciplina din orar "ştiinţe". Cum va fi exact nu ştiu, rămâne de văzut cum o vor gândi colegii de la aceste discipline. Dar acum lucrăm la ce este urgent, ce spuneţi va mai aştepta, pentru că o reformă nu poţi să o faci într-o clipă.
- Noua structură se va introduce de la anul...
- La anul se va introduce clasa pregătitoare, dar grădiniţele nu vor avea probleme. Nici în ceea ce priveşte spaţiul, nu vor fi probleme. În Brăila mai sunt doar trei şcoli care învaţă în două schimburi. Numărul de copii este scăzut. Cei care vor intra în clasa a V-a la anul vor face clasa a IX-a în 2015 - 2016. Examenul de bacalaureat se va da conform legii acesteia abia peste cinci ani. Curriculum-ul se va schimba treptat din 2012, iar pe finanţarea cu costul pe elev se va intra de la anul. Noi am intrat mai devreme ca să pilotăm puţin sistemul, dar există fondul de rezervă al Guvernului, care va completa golurile.
- Ar trebui schimbate criteriile pentru ca, totuşi, să ajungă banii.
- Banii şcolilor vor ajunge atunci când vor fi înfiinţate consorţiile. Trebuie realizate fără răutate, fără orgolii, ca să se optimizeze catedrele, să avem un număr optim de elevi care să permită o finanţare corespunzătoare.
- Credeţi că legea va fi schimbată când se va schimba ministrul? Aceasta este o mare problemă pentru profesori, pentru că ei vor stabilitate, normalitate, nu poţi să îţi desfăşori eficient activitatea dacă datele problemei pe care o ai tu de rezolvat se schimbă mereu. Tot timpul ai o altă problemă şi nu reuşeşti să mergi mai departe.
- Oricine va veni la Inspectorat va trebui să continue proiectele, că altfel va da banii din buzunar, va trebui să continue Centrele de Excelenţă pentru că altfel îi vor sări oamenii în cap. Dar trebuie să muncim, pentru că de multe ori nu se munceşte, să ne băgăm unde ştim, nu în toate, pentru că nimeni nu este de neînlocuit şi să ne gândim că beneficiile în învăţământ nu vin imediat. Satisfacţiile profesionale, financiare nu vin imediat.

"Ministerul ne-a dat metodologii de realizat acolo unde suntem performanţi"

- La ce discipline are Brăila de realizat curriculumul?
- Avem atletism - aruncare cu suliţa, unde avem olimpici, sărituri lungime triplu salt, geografie, unde avem oameni performanţi, rezultate de ani de zile. Pe filiera tehnologică avem textile-pielărie, apoi avem limba rusă, unde de ani de zile suntem olimpici internaţionali, avem religie ortodoxă şi de rit vechi. Toate aceste grupuri de lucru sunt formate din oameni care nu au nicio legătură cu politica. Cred că aceasta este cea mai mare reformă care s-a făcut în România. Legea Educaţiei a coborât în iarbă. Nimeni nu a mai făcut aşa ceva. Actorii trebuie să-şi facă treaba, pentru că eu nu pot să mă duc la minister cu o lege proastă. Aceste elemente arată că ministerul gândeşte lucrurile, iar noi trebuie să arătăm că suntem tot atât de buni pe cât ne-au creditat ei. Şi nu pot să nu vă spun că şi eu am avut o contribuţie atunci când ni s-au dat aceste metodologii pentru că eu am mers întotdeauna pe un management previzionar.
- Se tot vorbeşte că vor dispărea iarăşi posturi din învăţământ.
- Aceste posturi dispar prin ieşirile la pensie şi prin reducerea numărului de copii. La Brăila, de exemplu, nu a fost dat afară niciun om din sistem în urma reducerii de posturi.
- Eu aşa avea aici de făcut o observaţie. Poate că era bine să fi dat afară profesorii care nu au ce căuta în sistem. Aproape fiecare şcoală are câte o uscătură. Poate era momentul potrivit să se scape de ea.
- Noua Lege are următoarea calitate: titularii din sistem rămân titulari, nu se pierde nicio titulatură, iar şcoala îşi va alege profesorii, nu va mai fi interesată să ţină oamenii care nu-şi fac treaba.
- Care ar mai fi atuurile acestei legi?
- Peste tot această Lege e blamată, iar noi, profesorii, o construim. Mi se pare o jignire la adresa corpului profesoral să spui că această lege este proastă. Atuul acestei legi este acela că metodologiile vor fi elaborate de colegii noştri de la catedră. De exemplu, noi avem de făcut metodologii privind Centrele de Excelenţă - proiect pe care l-am făcut noi, la Brăila, l-am aplicat şi funcţionează. Avem de făcut metodologia pentru constituirea Corpului de Mentori, unde este doamna Steluţa Dan, inspector de specialitate (membru PSD), pe care m-am luptat să o aduc în IŞJ pentru că este unul dintre puţinii specialişti din ţară în domeniu. Avem de realizat metodologia Acordării subvenţiilor pentru acoperirea costurilor aferente frecventării liceului pentru copiii proveniţi din mediul rural şi din grupurile dezavantajate economic. Aici avem experienţă, pentru că suntem cuplaţi la proiecte naţionale. Ministerul ne-a dat metodologii de realizat acolo unde suntem performanţi. Asta s-a întâmplat în toate judeţele din ţară. Rog, foarte mult, să nu mai fim jigniţi!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro