Mergi la conţinutul principal

Director în Ministerul Justiţiei, cercetat pentru corupţie

Fostul secretar de stat în MJ Ovidiu Puţura este urmărit pentru dare de mită şi trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit foloase de 30.000 de euro pentru intervenţii într-un dosar şi că i-a cerut unei judecătoare să dea o decizie favorabilă într-o cauză în care soţia sa era reclamant, arată DNA.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată marţi, într-un comunicat de presă transmis MEDIAFAX, că procurorii i-au adus la cunoştinţă lui Ovidiu Puţura, judecător la Tribunalul Bistriţa, în prezent director la Direcţia contencios din Ministerul Justiţiei, fost secretar de stat în acelaşi minister, că este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă.
Potrivit procurorilor, în luna noiembrie 2014, Ovidiu Puţura i-ar fi promis unei judecătoare că, din funcţia pe care urma să o exercite în Ministerul de Justiţie sau printr-un funcţionar de legătură ce îi poate influenţa pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va face demersuri astfel încât o persoană din familia judecătoarei să promoveze examenul pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia.
"În schimbul intervenţiei promise, suspectul Puţura Ovidiu i-a solicitat judecătoarei să pronunţe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soţia suspectului era reclamant recurent", au scris procurorii în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale.

Mită de 30.000 de euro

Ovidiu Puţura mai este acuzat că, în perioada 2013 - 2014, a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în cheltuieli aferente unor partide de vânătoare, unor sejururi la mare, un costum de vânătoare, precum şi aproximativ 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători să dea o soluţie favorabilă într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat.
Procurorii au fost sprijiniţi în acest dosar de Serviciul Român de Informaţii.
În acelaşi dosar, trei judecătoare din Bistriţa-Năsăud au fost ridicate de procurori, fiind duse la DNA pentru a fi audiate, întrucât ar fi vizate de acuzaţiile de corupţie verificate în cauză.
Ovidiu Puţura a fost eliberat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Justiţiei în 24 februarie 2014, funcţie pe care o ocupa din 17 mai 2012. Anterior, Puţura (PNL) a fost judecător şi director la Direcţia de contencios administrativ din Ministerul Justiţiei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro