Dire Straits, cenzurată la posturile de radio din Canada | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dire Straits, cenzurată la posturile de radio din Canada

Presa internaţională scrie că The Canadian Broadcast Standards Council (CBSC) a hotărât că termenul "faggot", care apare de trei ori în textul piesei, este total nepotrivit în condiţiile în care "valorile societale s-au schimbat faţă de anul 1985", când a fost difuzată pentru prima dată piesa cu pricina.

Discuţiile din cadrul CBSC despre acest subiect au început în 2010, în urma reclamaţiilor primite de la unii ascultători.

"Money for Nothing" este una dintre cele mai populare piese ale trupei britanice Dire Straits. Inclusă pe albumul "Brothers in Arms", melodia a fost pe locul 1 în topuri timp de mai multe săptămâni. La înregistrarea piesei, cei de la Dire Straits au colaborat şi cu Sting, ca backing vocal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro