Uniunea Elenă din România organizează în fiecare an, împreună cu Comunităţile membre, Festivalul Elenismului, rezultat al unor tradiţii puternice ce sunt menţinute vii de membrii comunităţilor elene din România.
Manifestările din acest an au avut loc pe scena prestigiosului teatru care poartă numele artistei DORA STRATOU, a cărei pasiune pentru dansul grecesc a condus la crearea unuia dintre cele mai neobişnuite muzee vii în lume, Teatrul dansurilor greceşti din Atena.
Potrivit informaţiilor furnizate de Haralambie Caravia, preşedinte al Comunităţii Elene din Brăila, în acest teatru au loc spectacole de dansuri regionale din Grecia, în acelaşi mod în care s-au făcut sute de ani în urmă, iar dansatorii poartă şi în prezent costumele autentice de odinioară.
“Este unul dintre cele mai bune muzee de viaţă din Grecia şi unic în lume. Pe această scenă, sub organizarea Uniunii Elene şi a preşedintelui său, dl. deputat Dragoş Gabriel Zisopol, împreună cu Ministerul Culturii din România, care a cofinanţat evenimentul, s-a prezentat şi ansamblul de dansuri greceşti PARNASSOS al Comunităţii Elene Brăila alături de ansamblurile artistice ale celorlalte comunităţi. Dăruirea şi efortul membrilor ansamblului, instruiţi de dl. Marius Papadopol, au fost recompensate prin acordarea de diverse diplome printre care şi DIPLOMA Consiliul Internaţional al Dansului CID UNESCO, prin care se atestă profesionalismul cu care acest ansamblu abordează dansurile tradiţionale greceşti”, a precizat Haralambie Caravia, preşedintele Comunităţii Elene din Brăila.