Ţinând cont de progresele pe care boxul brăilean le-a făcut în ultima perioadă de timp, federaţia de specialitate a decis ca una dintre competiţiile oficiale ale pugiliştilor juniori din 2011 să se desfăşoare la Brăila.
Astfel că, după o lungă perioadă de timp, Clubul Sportiv Municipal va organiza o competiţie naţională oficială, Cupa României la box pentru juniori.
Practic, turneul trebuia să se deruleze la Ploieşti, lucru consemnat deja în calendarul Federaţiei Române de Box, însă Biroul federal va schimba locaţia, competiţia urmând a se desfăşura în aceeaşi perioadă, la Brăila.
"Rezultatele pe care le-am obţinut în ultimii doi ani nu au trecut neobservate de şefii federaţiei, care apreciază munca depusă de antrenorii de la CSM. De curând, noi ne-am exprimat dorinţa de a organiza Cupa României la Brăila. Antrenorul federal Valentin Vrânceanu şi antrenorul lotului naţional, Titi Tudor, ne-au susţinut, iar preşedintele FRB, Rudel Obreja, a fost de acord. Miercuri (n.r. - astăzi) Biroul federal îşi va da girul ca această competiţie juvenilă să se deruleze la noi", a declarat antrenorul George Perţea.
În altă ordine de idei, la sfârşitul acestei săptămâni, sala de box a Clubului Sportiv Municipal va găzdui prima gală din 2011, la care, pe lângă brăileni, vor mai urca în ring sportivi din Buzău, Constanţa şi de la Steaua Bucureşti.