Din motive de legalitate. Fără program Rabla Local la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Din motive de legalitate. Fără program Rabla Local la Brăila

* municipiul nostru nu se află pe lista celor 500 de localități acceptate, la nivel național, să se înscrie în acest program care permite deținătorilor de mașini mai vechi de 15 ani să le predea la un centru Remat contra unui voucher de 3.000 lei * Primăria transmite că a încercat să se înscrie, a și alocat bani de la buget - 600.000 lei - însă până când s-au finalizat toate demersurile legale lista era deja completată și închisă

 

 

 

Municipiul Brăila n-a reușit să se înscrie în actuala sesiune a programului Rabla Local, care le-ar fi permis brăilenilor posesori de autoturisme mai vechi de 15 ani să le predea la un centru Remat contra unui voucher în valoare de 3.000 de lei, deoarece a respectat toate prevederile legale. Potrivit Agenției pentru Protecția Mediului Brăila, doar două localități din județul nostru au fost acceptate în acest program, respectiv Viziru și Măxineni.

Luni, 31 iulie, s-a dat startul la înscrierea persoanelor fizice în programul Rabla Local, program finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) prin care se dorește eliminarea din circulație a unui număr cât mai mare de autovehicule vechi, cu grad ridicat de poluare. Conform listei publicate pe site-ul AFM, doar două localități din județul Brăila sunt înscrise în acest program și anume comunele Viziru (maxim 50 de autovehicule) și Măxineni (maxim 100 autovehicule). Celelalte primării fie nu au depus solicitare de înscriere în program, fie acestea nu au fost aprobate. La nivelul municipiului Brăila, de exemplu puteau fi casate maxim 20.000 de autovehicule, iar la nivelul unei comune cu 1000-5000 locuitori maxim 500 de autovehicule, respectiv 1000 autovehicule la o populație între 5000 și 10000 locuitori”, se menționează în răspunsul transmis de APM în urma unei solicitări a cotidianului nostru.

De ce nu se află și municipiul Brăila pe lista localităților înscrise în program? Primăria precizează că a făcut demersurile legale necesare, a alocat o sumă generoasă pentru cota sa de participare, însă până când s-au finalizat demersurile legale, respectiv emiterea unei decizii favorabile din partea Consiliului Local Municipal, n-a mai putut să se înscrie deoarece lista localităților admise era deja completată la nivel național. ”Primaria Municipiului Brăila, în cadrul ședinței Consiliului Local Municipal din data de 27.04.2023, a adoptat H.C.L.M. Brăila nr. 203/27.04.2023 privind „Aprobarea participării Municipiului Brăila la „Programul privind casarea autovehiculelor uzate” derulat de Administrația Fondului pentru Mediu, pentru implementarea proiectului „Casarea autovehiculelor uzate din Municipiul Brăila”.

Pentru participarea la Program, Municipiul Brăila a alocat o contribuție în valoare de 600.000 lei, a aprobat Regulamentul pentru implementarea proiectului „Casare autovehiculelor uzate din Municipiul Brăila” și a procedat la deschiderea contului la Trezorerie, cont în care se află suma menționată anterior. Imediat după aprobarea hotărârii Consiliului Local Municipal, tot în data de 27.04.2023, s-a accesat platforma afm.ro, în termenul prevăzut pentru această sesiune și ulterior s-a constatat blocarea aplicației datorită epuizării sumei alocate de Administrația Fondului pentru Mediu”, au transmis reprezentanții Primăriei. Potrivit unor surse demne de încredere, unii primari din țară au riscat și s-au înscris pe platforma afm.ro fără a avea în spate o hotărâre CLM, obligatorie pentru a aloca astfel de fonduri. Mai exact, primarii respectivi riscă dosare penale, dacă s-ar face o sesizare în acest sens.

 

Ce înseamnă Programul Rabla

APM Brăila precizează că prin Programul Rabla Local AFM se asigură finanțare, prin intermediul autorităților locale, pentru casarea autovehiculelor mai vechi de 15 ani, oferind proprietarului autovehicului casat suma de 3000 de lei (2400 de lei din Fondul pentru Mediu și 600 de lei din bugetul local). Autoritățile locale s-au putut înscrie în program în luna aprilie 2023, validarea dosarelor de participare și publicarea listei localităților participante având loc în perioada aprilie-iulie.

Persoanele fizice care doresc să caseze un autovehicul mai vechi de 15 ani și să beneficieze de prima de casare trebuie sa-și creeze cont pe site-ul AFM și să se înscrie în aplicația corespunzătoare de la adresa: https://www.afm.ro/casare_auto_uzate.php. Înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se realizează până pe 31 august 2023, ora 16:30 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei primării.

Un aspect important este că persoana fizică trebuie să domicilieze pe raza teritorială a primăriei unde se află în evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită finanțare și să realizeze înscrierea în aplicație doar în cazul în care primăria în raza căreia domiciliază se regăsește în lista UAT-urilor care au încheiat contracte de delegare, prevăzută în aplicația informatică și pe site-ul AFM.

Lista primăriilor (în număr de 500 la nivel național) care participă în cadrul programului poate fi consultată la adresa: https://www.afm.ro/main/programe/casare_auto_uzate/2023/lista_uat_progr….
După înscriere, AFM va transmite lista cu persoanele fizice înscrise către primăriile
participante în cadrul Programului, iar ulterior, persoana fizică va transmite documentele conform procedurii primăriei respective. După semnarea contractului de finanțare cu primăria, persoana fizică va casa și va radia din circulație și din evidența fiscală autovehiculul uzat și va beneficia de stimulentul pentru casare de 3.000 de lei. Beneficiarul stimulentului de casare se va angaja că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro