Întrebat dacă s-a schimbat ceva în opţiunea partidului său şi în legătură cu Direcţia Finanţelor Publice, unde fostul director, Ilie Decă, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat, Bădălan a precizat că nu s-a schimbat nimic în decizia conducerilor PDL şi PSD, pe această temă: "Domnul Decă este un om liber să-şi depună candidatura unde doreşte, nimeni nu-l poate împiedica să o facă. Noi am rămas, însă, la aceiaşi oameni, ca opţiune pentru funcţia de director".
O schimbare de opţiune au avut-o şi PSD-iştii, în ce priveşte sprijinul acordat iniţial fostului director al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Brăila, Gheorghe Voicu. Locul acestuia va fi luat, la fel de probabil, de jurista Meluţa Drăguţ, care nu a avut nici în clin, nici în mânecă, până acum, cu atragerea de fonduri externe pentru agricultură, dar care are marele avantaj că este membru PSD. Drăguţ a lucrat în ultimii ani ca şef la Cantina de Ajutor Social a Primăriei, la Direcţia de Asistenţă Socială, la SC "Judeţeana de Apă" şi în ultima perioadă la Şcoala Populară de Arte şi Meserii "Vespasian Lungu". La concursul susţinut la Ministerul Agriculturii, ea l-a avut drept contracandidat pe Gheorghe Voicu, care nu a renunţat să-şi încerce şansa, în ciuda lipsei din dosarul său a celor două vize ale liderilor PSD şi PDL locali. Prim-vicepreşedintele PSD Brăila, Aurel Simionescu, ne-a declarat ieri că nu a fost propriu-zis o schimbare de opţiune, ci a fost opţiunea finală, după ce, în ultima perioadă, s-au luat în considerare mai multe formule pentru direcţia amintită, inclusiv păstrarea lui Voicu în funcţia de director: "Domnul Voicu nu e membru PSD şi am avut ocazia să alegem din mai multe variante posibile. Am rămas la doamna Meluţa Drăguţ, care este membru PSD, este juristă şi sper să se descurce bine în noua sa funcţie".
Simionescu a confirmat şi el că opţiunea celor două partide pentru conducerea Direcţiei Finanţelor Publice rămâne Vasile Abraşu.