OMUL NOU. Kobayashi Takiji (1903-1933), scriitorul simbol al miscarii literare proletare din Japonia anilor 1930, a fost prins de politia secreta japoneza in 19 februarie 1933, linga gara Shinjuku din Tokyo. Fusese ascuns timp de mai bine de un, timp in care reusise sa se mentina activ in miscarea ilegala comunista din Japonia acelor ani. in mai putin de trei ore de la capturarea lui, Kobayashi a fost torturat atit de rau de politie, incit s-a stins din viata pina a doua zi. A devenit instantaneu un martir al miscarii comuniste japoneze si din intreaga lume. Ca scriitor, Kobayashi si-a dat masura deplina a talentului sau prin romanul Kani kosen (Fabrica plutitoare de conservat creveti, 1929), in care a reusit pentru prima data in literatura moderna japoneza sa portretizeze un personaj colectiv: muncitorii zilieri de pe vaporul de pescuit creveti. Ce s-a intimplat mai tirziu cu personajele colective ale lui Kobayashi, insa, e greu de spus. Cert este ca ultimul sau roman (neterminat), Toseikatsusha (Viata unui membru de partid, 1933) este scris la persoana intii, precum in romanele Eului (Ich-roman, in literatura germana, shishosetsu, in cea japoneza). Romanul de fata, insa, e diferit. Eul din romanul lui Kobayashi, desi vorbeste despre sine, nu se pierde in interminabile digresiuni moderniste de factura Joyce-iana sau in contemplari de sine care nu rezolva niciodata dramele existentiale ale eului narator. Eul lui Kobayashi este acela al unui om nou, dedicat in intregime partidului si cauzei pe care partidul o reprezinta.
Atitudinea care a produs o intreaga dezbatere asupra caracterului inuman al personajului lui Kobayashi din Toseikatsusha (si al marxismului in general), a fost insa cea cu privire la familie si relatiile personajului cu aceasta. in speta, relatiile cu batrina lui mama si cu femeia cu care traieste. Sasaki (personajul central din Toseikatsusha - desemnat de autor drept "Eu") se desparte de mama lui intr-o maniera cit se poate de brutala, spunindu-i ca munca lui de partid nu ii permite sa aiba relatii de familie, mai ales in conditiile in care trebuie sa activeze in ilegalitate si e intotdeauna urmarit de politie. Acelasi Sasaki nu are scrupule prea mari cind are nevoie sa se foloseasca de o femeie, Kasahara, care il iubeste, si care, desi nu crede in cauza comunista, accepta sa traiasca cu el si, mai mult, sa il ascunda de politie, expunindu-se pe sine. Atunci cind e concediata pe motiv de colaborare cu comunistii, primul care ii da cu piciorul si o impinge sa se duca sa isi ia o slujba ca ospatarita, pentru ca au nevoie de bani in casa, este, ati ghicit, Sasaki. Ca sa isi justifice atitudinea, Sasaki spune ca el incearca sa se construiasca pe sine, ca "om nou", dedicat trup si suflet cauzei partidului.
Sintagma "om nou" a avut darul sa ma palmuiasca din pagina (cum spunea pe vremuri un profesor al meu). Anii copilariei mi-au revenit brusc in amintire de parca nefastele cuvinte ar fi fost madelena lui Proust si gura mi s-a umplut de acreala, narile de mirosul rosiilor stricate pe care eram obligati sa le culegem de pe cimp la munca agricola, iar picioarele mi s-au inmuiat de oboseala cozilor la carne, oua sau ciocolata. Dintr-un roman proletar japonez al anilor 30, o perioada cind idealul comunist inca mai avea scuza ca nu fusese experimentat pina la esecul final, "omul nou" comunist mi-a rinjit hain din pagina. Am inchis cartea si m-am gindit cu tristete la autorul lui care a murit in chinuri groaznice la numai citeva luni dupa ce a scris acele rinduri. Si m-am intrebat trist daca toti sintem la fel de orbi. Probabil ca da.
Atitudinea care a produs o intreaga dezbatere asupra caracterului inuman al personajului lui Kobayashi din Toseikatsusha (si al marxismului in general), a fost insa cea cu privire la familie si relatiile personajului cu aceasta. in speta, relatiile cu batrina lui mama si cu femeia cu care traieste. Sasaki (personajul central din Toseikatsusha - desemnat de autor drept "Eu") se desparte de mama lui intr-o maniera cit se poate de brutala, spunindu-i ca munca lui de partid nu ii permite sa aiba relatii de familie, mai ales in conditiile in care trebuie sa activeze in ilegalitate si e intotdeauna urmarit de politie. Acelasi Sasaki nu are scrupule prea mari cind are nevoie sa se foloseasca de o femeie, Kasahara, care il iubeste, si care, desi nu crede in cauza comunista, accepta sa traiasca cu el si, mai mult, sa il ascunda de politie, expunindu-se pe sine. Atunci cind e concediata pe motiv de colaborare cu comunistii, primul care ii da cu piciorul si o impinge sa se duca sa isi ia o slujba ca ospatarita, pentru ca au nevoie de bani in casa, este, ati ghicit, Sasaki. Ca sa isi justifice atitudinea, Sasaki spune ca el incearca sa se construiasca pe sine, ca "om nou", dedicat trup si suflet cauzei partidului.
Sintagma "om nou" a avut darul sa ma palmuiasca din pagina (cum spunea pe vremuri un profesor al meu). Anii copilariei mi-au revenit brusc in amintire de parca nefastele cuvinte ar fi fost madelena lui Proust si gura mi s-a umplut de acreala, narile de mirosul rosiilor stricate pe care eram obligati sa le culegem de pe cimp la munca agricola, iar picioarele mi s-au inmuiat de oboseala cozilor la carne, oua sau ciocolata. Dintr-un roman proletar japonez al anilor 30, o perioada cind idealul comunist inca mai avea scuza ca nu fusese experimentat pina la esecul final, "omul nou" comunist mi-a rinjit hain din pagina. Am inchis cartea si m-am gindit cu tristete la autorul lui care a murit in chinuri groaznice la numai citeva luni dupa ce a scris acele rinduri. Si m-am intrebat trist daca toti sintem la fel de orbi. Probabil ca da.
