Dictionar de ginduri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dictionar de ginduri

INTELECTUAL 1. In America "intelectual" nu e un cuvint folosit cu prea multa placere. Se pare ca evoca sentimente neplacute, mai ales ideea ca acela care se numeste pe sine insusi/insasi "intellectual" are o impresie foarte buna despre propria-i persoana si incearca sa-i epateze pe cei din jur. Asa dupa cum stim, in Romania, termenul e folosit cu mult prea multa larghete, si in consecinta, oricine are o diploma de facultate se numeste cu mindrie, mai mult sau mai putin intemeiata, "intelectual".
Mi se pare interesant faptul ca americanii fie nu folosesc deloc cuvintul "intelectual", fie il inlocuiesc (in context academic, mai ales) cu un generic "intelgentsia", in timp ce sint foarte atenti la folosirea titlurilor academice sau profesionale pe care o anumita persoana le are. Am avut o discutie indelungata cu o cunostinta, medic de profesie, care s-a aratat foarte indignat cind mi-am exprimat (nevinovata, dupa parerea mea) dorinta de a nu fi numit Dr chiar si dupa ce am sa imi obtin doctoratul. "Nu, mi-a spus medicul cu princina. Din momentul in care esti doctor, trebuie sa te identifici si sa ai grija ca si cei din jurul tau sa ti se adreseze cu titlul tau academic: Dr. Sipos". M-am aratat amuzat de situatie si l-am intrebat daca va trebui sa am grija sa le spun prietenilor viitorilor mei copii sa nu imi spuna Dl Sipos, ci Dr Sipos, ba chiar sa ma supar daca nu o fac. "Nu trebuie sa te superi, dar cu siguranta trebuie sa le atragi atentia!", mi-a replicat cunostinta. Pe de o parte cred ca inteleg reactia americanilor care au asemenea grade academice sau profesionale de a nu permite sa fie numiti altfel decit cu gradul sau titlul respectiv. Pe de alta, insa, sint nedumerit de modul circumspect in care sint privit daca folosesc cuvintul "intelectual" despre mine insumi. Poate sa fie doar o impresie de a mea, dar titlul obtinut in scoala are valoare in Statele Unite pentru ca are darul de a functiona ca indicator al clasei din care o persoana face parte (desi, sincer sa fiu, Dr. e foarte ambiguu si nu face diferenta intre medici si universitari sau cercetatori), si de a stabili relatiile (economice sau ne-) dintre purtatorul de titlu si nepurtatorul lui, pe cind "intelectual" suna clasist in sine, ca si cum acela care il foloseste ar incerca sa se distinga pe sine de cei din jur.
In Romania, situatia inversa e rezultatul anilor pe care i-am petrecut in societatea comunista. Ne e jena cumva, ba chiar facem haz de aceia care se prezinta drept "Dr. Cutare" sau "Prof. Cutare", pentru ca am fost invatati ca a face asa e pedantic si nelalocul lui. Cu "intelectual", situatia e similara: propaganda oficiala a avut grija sa ii numeasca intelectuali si sa ii clasifice ca membri ai unei clase sociale speciale pe toti absolventii de facultate, punindu-i astfel in opozitie cu clasa muncitoare, si facindu-i adversari ai ei. Rezultatul a fost nu numai ura muncitorilor impotriva intelectualilor, dar si transformarea cuvintului intr-unul de uz larg, pe care il putea folosi un larg segment al populatiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro