POSTCOLONIALISM 4. Odata cu ceea ce specialistii numesc incheierea perioadei postcomuniste in Romania (1989-2005) (vezi The End of Postcommunism in Romania, de Peter Gross si Vladimir Tismaneanu, in "Journal of Democracy", 16.2 (2005), 146-162), intelegerea ei se dovedeste din ce in ce mai necesara. Reevaluarea perioadei in cauza poate fi analizata din varii perspective. Ideea compararii postcomunismului cu postcolonialismul nu e neaparat noua. Ba dimpotriva, ea a fost ridicata inca de la sfirsitul anilor '90, in mediile academice occidentale, dar si din Romania si Europa de Est. Un exemplu de asemenea initiativa, la care as vrea sa ma opresc putin, este simpozionul "Post-colonialism si interculturalitate", desfasurat la Cluj in aprilie 2001 si organizat de Asociatia de Literatura Comparata din Romania. Probabil ca dintre prezentarile de la simpozion care se potriveste cel mai bine in contextul argumentului meu este "Poate fi considerat postcomunismul un post-colonialism?" a lui Ion Bogdan Lefter.
Dupa ce se refera la contextul international in care teoria postcolonialismului a inflorit, Profesorul Lefter explica motivele pentru care, din punctul domniei sale de vedere, Romania nu ar intra in categoria tarilor postcoloniale. Cum prima parte a eseului de fata a explicat de ce asa-numitele motive externe (privarea de independenta statala, cu efecte asupra mentalitatii ca natiune, inlocuirea limbii si culturii nationale, cu alte cuvinte statutul oficial de colonie) nu se aplica neaparat si teoriei postcoloniale - teoria in sine se refera la o atitudine, la un discurs si nu neaparat la faptul fizic de a fi ocupat si privat de independenta statala, din acest punct de vedere, un sistem totalitar sau unul liberal-democratic putind fi definit la fel de bine ca fiind colonial - nu am sa insist aici mai mult asupra acestor aspecte.
Din zona argumentelor "pro"-teoriei postcoloniale, am sa ma opresc asupra aceleia a mentalitatii, unde gasesc ca profesorul Lefter atinge exact punctul nevralgic al problemei: "Deceniile traite intr-un stat paternalist au lasat urme grele, "tocind" instinctul independentei, intelegerea statutului si a importantei proprietatii private si alte asemenea lucruri esentiale intr-o democratie. Altfel spus, comportamentul pasiv al multor contemporani ai nostri poate fi citit drept manifestare a unei mentalitati colective de popor "sub ocupatie"? (?Observator Cultural", 63/2001, 8). Desi lasa ideea in acest stadiu, Ion Bogdan Lefter accepta ca explorarea conceptului nu e fara folos, fie si din perspectiva ?examinarii unui gen proxim", avind in vedere ca postcomunismul, la fel ca si postcolonialismul sunt perioade de tranzitie.
Din pacate, explorarea conceptului nu s-a mai petrecut dupa 2001, cel putin din cite stiu eu in acest moment. incercarile simpozionului de la Cluj au deschis insa calea pentru intrebari foarte importante, printre care si aceea a teoriei maioresciene a formelor fara fond (Carmen-Maria Mecu si Nicolae Mecu, Capcane identitare: forme fara fond, fond fara forme), pe care o consider ca fiind legata intrinsec de reflexul postcolonial care a definit in mare masura si inceputurile modernitatii romanesti. Dar pentru elucidarea tuturor acestor aspecte e nevoie de un studiu mult mai amplu decit rindurile de fata, pe care imi propun sa il supun atentiei publice in viitor.
Dupa ce se refera la contextul international in care teoria postcolonialismului a inflorit, Profesorul Lefter explica motivele pentru care, din punctul domniei sale de vedere, Romania nu ar intra in categoria tarilor postcoloniale. Cum prima parte a eseului de fata a explicat de ce asa-numitele motive externe (privarea de independenta statala, cu efecte asupra mentalitatii ca natiune, inlocuirea limbii si culturii nationale, cu alte cuvinte statutul oficial de colonie) nu se aplica neaparat si teoriei postcoloniale - teoria in sine se refera la o atitudine, la un discurs si nu neaparat la faptul fizic de a fi ocupat si privat de independenta statala, din acest punct de vedere, un sistem totalitar sau unul liberal-democratic putind fi definit la fel de bine ca fiind colonial - nu am sa insist aici mai mult asupra acestor aspecte.
Din zona argumentelor "pro"-teoriei postcoloniale, am sa ma opresc asupra aceleia a mentalitatii, unde gasesc ca profesorul Lefter atinge exact punctul nevralgic al problemei: "Deceniile traite intr-un stat paternalist au lasat urme grele, "tocind" instinctul independentei, intelegerea statutului si a importantei proprietatii private si alte asemenea lucruri esentiale intr-o democratie. Altfel spus, comportamentul pasiv al multor contemporani ai nostri poate fi citit drept manifestare a unei mentalitati colective de popor "sub ocupatie"? (?Observator Cultural", 63/2001, 8). Desi lasa ideea in acest stadiu, Ion Bogdan Lefter accepta ca explorarea conceptului nu e fara folos, fie si din perspectiva ?examinarii unui gen proxim", avind in vedere ca postcomunismul, la fel ca si postcolonialismul sunt perioade de tranzitie.
Din pacate, explorarea conceptului nu s-a mai petrecut dupa 2001, cel putin din cite stiu eu in acest moment. incercarile simpozionului de la Cluj au deschis insa calea pentru intrebari foarte importante, printre care si aceea a teoriei maioresciene a formelor fara fond (Carmen-Maria Mecu si Nicolae Mecu, Capcane identitare: forme fara fond, fond fara forme), pe care o consider ca fiind legata intrinsec de reflexul postcolonial care a definit in mare masura si inceputurile modernitatii romanesti. Dar pentru elucidarea tuturor acestor aspecte e nevoie de un studiu mult mai amplu decit rindurile de fata, pe care imi propun sa il supun atentiei publice in viitor.
