POSTCOLONIALISM. 1. Am spus-o deja acum vreo doi ani, cu un alt prilej, intr-un alt context si pentru o alta publicatie, dar cum ideea a ramas suspendata si fara urmari, imi propun sa ma angajez intr-un proces teoretic prin care sa demonstrez viabilitatea ideii ca Romania post-comunista poate fi inteleasa prin prisma teoriei postcolonialiste. As vrea sa precizez de la bun inceput ca, din cite stiu eu, desi e foarte posibil sa ma insel avind in vedere ca nu am posibilitatea sa urmaresc toate teoriile care se vehiculeaza in Romania ultimilor ani, teoria postcolonialismului a ramas necunoscuta lumii intelectuale si opiniei publice romanesti a anilor de dupa Revolutia din Decembrie. Nu are rost sa ma angrenez aici in explicarea motivelor pentru care o teorie foarte importanta in formarea intelegerii societatilor capitaliste avansate ale anilor '60 a ramas necunoscuta in Romania, dar motivele care au facut-o nedigerabila dupa 1989 cred ca sunt esenta ei eminamente marxista si alergia (de inteles) pe care mediile intelectuale romanesti au aratat-o la ideile marxiste si de stanga.
De unde si pana unde, ma veti intreba, probabil, e Romania o tara postcoloniala? Nu trebuie sa fi fost ocupati si colonizati pentru ca teoria postcolonialismului sa ni se aplice ca societate? Teoretic, cei care vor pune aceasta intrebare si se vor arata nedumeriti de ideea mea, au dreptate. Practic, insa, teoria nu se aplica exclusiv acelor tari sau comunitati care au fost fizic ocupate si facute colonii ale altor tari: majoritatea tarilor africane, Asia de Sud-Est, Korea si parti din China, Caraibele, India, Arhipelagul Hawai'i, America de Sud si asa mai departe, lista poate continua in ordine cronologica descrescatoare pina la colonizarea Americii de Nord si exterminarea populatiilor bastinase de acolo. Tari care nu au fost niciodata colonizate, precum Japonia, sau Romania (cel putin nu in perioada de dupa cel de al doilea razboi mondial) pot fi intelese ca societati postcoloniale, in diverse momente ale evolutiei lor istorice. In cazul Romaniei, desi neocupata de armate straine si nesupusa unui proces intens de colonizare de catre Uniunea Sovietica (eliminarea independentei nationale, interzicerea limbii nationale etc), modul in care societatea a reactionat dupa 1989 indica existenta unei presiuni de natura coloniala care, odata disparuta, a lasat loc unui vid ideologic, unei imposibilitati de auto-guvernare, de re-inventare. Cu alte cuvinte, Romania nu a putut face nimic altceva dupa Revolutie decit sa copieze modalitatile de guvernare ale autoritatilor comuniste pe care le urmau la cirma tarii. Pentru noua autoritate politica nu exista un alt model. Aceasta atitudine o definesc ca postcoloniala si am sa incerc sa imi dovedesc punctul de vedere.
Inainte de a continua, as vrea sa mentionez faptul ca sunt constient ca Revolutia din Decembrie inca ridica multe semne de intrebare si ca rezistenta autoritatilor la adoptarea unei rapide legi a lustratiei a contribuit la impiedicarea unei dezvoltari normale a unei noi clase politice. Dar si aceasta atitudine in sine este, din punctul meu de vedere, un indiciu ca societatea romaneasca s-a comportat la acel moment (decembrie 1989, dar si in mai 1990, cind a validat prin vot noua autoritate politica) ca o societate postcoloniala tipica.
De unde si pana unde, ma veti intreba, probabil, e Romania o tara postcoloniala? Nu trebuie sa fi fost ocupati si colonizati pentru ca teoria postcolonialismului sa ni se aplice ca societate? Teoretic, cei care vor pune aceasta intrebare si se vor arata nedumeriti de ideea mea, au dreptate. Practic, insa, teoria nu se aplica exclusiv acelor tari sau comunitati care au fost fizic ocupate si facute colonii ale altor tari: majoritatea tarilor africane, Asia de Sud-Est, Korea si parti din China, Caraibele, India, Arhipelagul Hawai'i, America de Sud si asa mai departe, lista poate continua in ordine cronologica descrescatoare pina la colonizarea Americii de Nord si exterminarea populatiilor bastinase de acolo. Tari care nu au fost niciodata colonizate, precum Japonia, sau Romania (cel putin nu in perioada de dupa cel de al doilea razboi mondial) pot fi intelese ca societati postcoloniale, in diverse momente ale evolutiei lor istorice. In cazul Romaniei, desi neocupata de armate straine si nesupusa unui proces intens de colonizare de catre Uniunea Sovietica (eliminarea independentei nationale, interzicerea limbii nationale etc), modul in care societatea a reactionat dupa 1989 indica existenta unei presiuni de natura coloniala care, odata disparuta, a lasat loc unui vid ideologic, unei imposibilitati de auto-guvernare, de re-inventare. Cu alte cuvinte, Romania nu a putut face nimic altceva dupa Revolutie decit sa copieze modalitatile de guvernare ale autoritatilor comuniste pe care le urmau la cirma tarii. Pentru noua autoritate politica nu exista un alt model. Aceasta atitudine o definesc ca postcoloniala si am sa incerc sa imi dovedesc punctul de vedere.
Inainte de a continua, as vrea sa mentionez faptul ca sunt constient ca Revolutia din Decembrie inca ridica multe semne de intrebare si ca rezistenta autoritatilor la adoptarea unei rapide legi a lustratiei a contribuit la impiedicarea unei dezvoltari normale a unei noi clase politice. Dar si aceasta atitudine in sine este, din punctul meu de vedere, un indiciu ca societatea romaneasca s-a comportat la acel moment (decembrie 1989, dar si in mai 1990, cind a validat prin vot noua autoritate politica) ca o societate postcoloniala tipica.
