Diacomatu se întoarce | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Diacomatu se întoarce

Sergiu Diacomatu revine pe scena politică brăileană după o pauză destul de lungă de la alegerile locale din iunie 2012, când a candidat ca independent pentru fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean. De această dată, Diacomatu este candidat pe locul 17 pe lista Partidului Mişcarea Populară la alegerile europarlamentare şi coordonator al campaniei partidului pentru regiunea de S-E. Anunţul a fost făcut, ieri, de către preşedintele PMP Brăila, Viorel Botea, în cadrul unei conferinţe de presă. "Domnul Diacomatu ne va sprijini, este pe locul 17 pe lista celor care vor candida la Parlamentul European. Am avut o discuţie şi domnul Diacomatu, a dorit să vină să ne ajute, să ne sprijine în activitatea noastră, iar noi am considerat că este foarte util ca dumnealui să vină aici, pentru că este o persoană care a demonstrat că poate fi unul dintre cei care poate aduce un plus Brăilei. Este o persoană care a obţinut foarte multe voturi la alegerile locale. Şi nu în ultimul rând mi-am dorit ca domnul Diacomatu să fie aici dintr-un motiv personal, acela că eu nu am vrut să candidez ca posibil europarlamentar, astfel încât alţi politicieni să spună că am plecat de la PDL pentru că poate acolo nu aveam loc să candidez. Este mult mai corect să dăm Cezarului ce e al Cezarului. Să-i lăsăm pe cei care au avut nişte rezultate deosebite la alegeri să se exprime în continuare ca să devenim o organizaţie mult mai puternică şi să avem un cuvânt de spus în Brăila", a declarat Botea. Totodată, acesta a ţinut să evidenţieze că PMP nu este un partid al "găştilor familiale" şi că preferă să promoveze tineri de valoare cu CV-uri impresionante, şi nu rude. "Domnul Diacomatu nu şi-a dorit în mod deosebit să fie europarlamentar, ci să sprijine organizaţia pentru viitoarele acţiuni pe care le vom desfăşura la nivel politic. Vrea să dea înapoi din notorietatea pe care a avut-o la nivelul alegerilor locale. Vrea ca la Brăila, PMP, cu sprijinul lui, să aibă un rezultat cât mai bun", a mai adăugat sursa citată.

Diacomatu: "Vom face tot posibilul să arătăm la alegerile din 25 mai cine este dreapta adevărată"

Contactat ulterior de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", Sergiu Diacomatu a declarat că planul său principal este acela de a obţine cel mai bun scor pentru PMP pe regiunea de S-E la alegerile europarlamentare. "Sunt candidat pe listă, aşa a hotărât partidul. Mă ocup şi de coordonarea regiunii de S-E a campaniei electorale pentru Partidul Mişcarea Populară. Vom face tot posibilul să arătăm la alegerile din 25 mai cine este dreapta adevărată şi cine a făcut într-adevăr opoziţie guvernării «atottaxatoare» a PSD-ului. Să arătăm în continuare că oameni noi, oameni tineri, cu CV-uri impecabile sunt promovaţi în politică. După cum bine ştiţi, primii trei oameni de pe lista noastră au doctorate în Europa. Sunt oameni care au dovedit că ştiu ce înseamnă instituţiile europene şi nu au fost promovaţi pe lista PMP oameni de dragul promovării, pe nepotisme sau alte criterii. Ca şi proiect personal îmi doresc ca regiunea de S-E pe care o voi coordona în această campanie electorală să aibă cel mai bun rezultat din ţară pentru Partidul Mişcarea Populară", a afirmat Diacomatu. Totodată, acesta a precizat că cel mai probabil pe 26 aprilie va avea loc la Brăila o lansare a candidaţilor PMP, la care va participa toată conducerea centrală.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro