* indiferența unora dintre locatari, care nu se implică în menținerea curățeniei și în întreținerea spațiilor verzi, la ”pachet” cu nesimțirea găștilor care se adună în zonă și lasă o mulțime de gunoaie în urmă, fac ca aspectul civilizat să pălească din nou, pe zi ce trece
Nesimţire şi indiferenţă! Sunt destule situaţiile cărora li se potriveşte această apreciere, iar din păcate acest lucru se întâmplă şi la Romarta Nouă, o zonă de altfel scoasă complet la lumină, în curtea interioară, unde s-a făcut curățenie, iar asfaltarea totală şi parcările auto au adus în plus o notă de civilizaţie. Numai că asociaţiile de proprietari şi unii rezidenţi sau comercianţi au atitudini diferite: de la implicare în menținerea curățeniei şi până la a se complace în neîngrijirea spațiilor din jurul blocurilor unde locuiesc, motivând, probabil, că doar Primăria, prin serviciile subordonate - SUPAGL şi Seroplant - trebuie să acţioneze pe domeniul public.
Dar mai sunt şi alte aspecte reprobabile: bucăţi de tencuială, travertin sau marmură căzute de la înălţime şi neridicate de circa o lună de zile din calea trecătorilor; conducte de scurgere a apelor menajere direct pe trotuar, montate pe faţada blocului, sub balcon; măşti sparte, pentru reţeaua de utilităţi la care s-a intervenit mereu datorită vechimii, uzurii sau proastei folosiri; coşuri de gunoi stradale pline cu “de toate”; jardiniere uscate devenite loc de aruncare a chiştoacelor, pet-urilor, paharelor din plastic etc de către găştile venite aici “la o băută”, sau autori fiind “băieţii de prăvălie” din zonă. Fac excepţie două unităţi comerciale - una fiind o florărie - care au venit cu o pată de culoare în zona gri, dinspre Călăraşi, de la Romarta Nouă.
Apropo: ni s-a semnalat un diferend apărut între două asociaţii de proprietari, pe motiv că un preşedinte de asociaţie a îndrăznit să cureţe şi zona (pereţii) asociaţiei vecine, “încălcând astfel dreptul la proprietate” al acesteia din urmă. No comment!